Pe unde am fost...

S-a mai scurs un an de la ultimul info. A trecut cam greu timpul.

Nerabdator sa revad ~~hotelurile~~, colegii, colegele, marea si faleza, ma prezint regulamentar la intalnirea cu organizatorii.

Cum care? Aia buni: Transilvania Travel, Accent Travel, Happy Tour si Prestige Tours.

Pe o caldurica apasatoare pornim in racoarea autocarului catre valuri. E inca liniste; "ghidul" vorbeste putin, nu ca ala de anul trecut :)

Nu mergem prea mult si autocarul care era in fata face pana. Pana mea, trebuie sa-l ajutam, nu?

Asa ca luam o bere si facem poze.

Pana la urma se confirma ca:

...si plecam mai departe. Nu mergem cu viteza, ca podul de la Agigea nu ne iubeste si suntem deviati prin santuri; pardon, prin sate.

Primaria ne doreste.. Primaria cred ca-i beata.

Sa mai zica careva ca fara X5, X6 si fara o iesire la mall nu iese combinatia. Trebuie doar sa stii unde gasesti umbra.

Am scapat, se vede (de fapt se simte) Techirghiolul. Suntem inapoi la civilizatie.

Gluma, gluma, dar noi am venit la munca.

Sa incepem cu perla statiunilor de pe litoralul nostru. Pardon, am scris o perla. Ma gandeam la Mamaia, dar de fapt suntem in Saturn Beach & Resort (sau Saturn bici, nu mi-e clar).

Va place? Normal ca da, ca asta e Venus. In Saturn n-am avut ce sa pozez.

Pornim cu stangul vizita hotelurilor. Cineva (nu dam nume) s-a suparat ca la gradinita. Tensiunea se simte in aer. Tensiunea ne va urmari 3 zile...

Dar ne inveselim putin. Invitatie pentru turistii straini. Oricum, cei ce vin la tratament sunt cam de aceeasi varsta cu animatoarele din afis.

Vizitam hotelurile din Saturn, de la 2 la 3 stele. Mai gasim si mici surprize de 2 stele renovate. Era sa uit, vedem si singurul hotel de 5 stele din Saturn.

Deocamdata n-avem nicio impresie. Statiunea e trista ca in fiecare an. Noroc ca noi scadem brusc media de varsta; eram mai multi decat numarul de turisti.

Hai ca se face tarziu si tragem tare sa ajungem si noi la relaxare.

Ultima oprire: Herghelia Mangalia.
Nu stiam la ce sa ma astept, dar n-am fost impresionat.

La grajdul "Iepe mame" era aglomerat; n-am avut loc sa fac poze, erau toti baietii inauntru.

Cred ca armasarul asta a fost "bad boy" daca l-au pus dupa gratii. El o fi de vina ca era plin grajdul de iepe mame?

Sper ca asta nu e la pepiniera. Sa fie doar un "subaltern".

"Uite, aici, cum cade apusul pe coama armasarului si cum luceste in lumina ultimelor raze de soare..."
"Care armasar, fato?"

"Macar tu nu vorbesti; mi-au facut capul mare astia din autocar."

Eu zic sa mergem. Daca mai stam mancam caii de foame.

Surpriza placuta este cazarea: Hotelul Melodia din Venus, 4 stele, renovat cu gust.
Si cu angajati tineri care zambesc tot timpul. Nu ca alte acrituri care... dar ajungem si la asta.

Seara suntem invitati la o cina dansanta la Hotel Delta Jupiter.

"Fii atent cum facem: muzica e tare si, ca sa nu ragusim, vorbim pe facebook.Ok? Ai si dat like?Suuuper, share frate!"

Ne intoarcem la hotel. Aprindem blitzul de la telefon sa vedem pe unde calcam. Cainii latra in apropiere. Stelele sunt sus pe cer. Daca inchizi ochii zici ca esti in vestul salbatic si langa tine urla coiotii. Multumim primariei si enel-ului pentru senzatii. Muriti ma!

Ziua a 2-a.

Trezirea e grea. Privirea e dura: "unde e cafeaua"?

"Nu mai am baterie la telefon. Incerc sa scriu pe facebook cu pixul. Nu merge. Atunci bifez aici: balcon - da; piscina - da; apa in piscina - nu. Lasa ca vin la vara cand pun si apa."

Moment publicitar:

Ne continuam vizita prin Punta del Venus.
Nu pare, dar aici chiar veneam de la un hotel. Pare ca iesim dintr-o zona industriala parasita, nu?

Gabriela ma roaga sa fac o poza cu statiunea Venus. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta; incerc sa gasesc un cadru bun. Inchid aparatul si ma las pagubas.

Mai bine mergem sa ne bucuram ochii cu singurul hotel de 5 stele din Venus - Inter.

Frumos hotel, frumoase si cele de 4 stele. Probabil ca vin turisti care si-ar permite Mamaia, dar vor sa fie mai discreti.
Ca cei din poza; ar fi vrut sa beneficieze de facilitatile statiunii, dar au ajuns sa joace sah in hotel. Vreti si un rummy?

Intre pozele de mai jos exista niste diferente. De 3 stele.

Ghiciti hotelurile si primiti un premiu: eu va fac rezervarea la camera 204.
De platit, o platiti voi.

Daca n-ai un montagne russe in statiune, te multumesti si cu o plimbare cu liftul.

Ziua se apropie de sfarsit. Ni se vede sfarsitul.
Mancam unde dormim. Nu, nu in camera; in "resort".
Suntem in Costa del Eforie.

Aici, in complex, e ceva unic, rar te intalnesti cu experiente asemanatoare. Fara suparare, dar personalul s-a angajat cand s-au construit hotelurile; si n-a plecat. Este tot aici. Sa zicem, asa, pentru povestire, ca pe ospatarita (de fapt ospataroaie) o cheama Tanti Lenuta.

Singurele zambete cred ca au fost zarite in 1970, primavara, cand prim-secretarul partidului le-a aprobat angajarea la toate Tanti Lenutele. La cina privirile taioase sunt atintite catre noi; imi pun putina mancare. Sa nu ma paraseasca karma buna si sa patesc ceva rau. Cand vine tanti Lenuta sa debaraseze masa ne uitam cu ochi de pisica miloaga catre ea, sperand ca doar ne ia farfuria de pe masa si nu ne si bate. Scapam.

Ziua a3-a.

Dimineata ma simt zen. Sa le fac in ciuda.

Un coleg testeaza vigilenta: langa un bol cu gem sta o eticheta pe care scrie "lapte batut".
Curajosul intreaba: "asta e lapte batut?" Tanti Lenuta raspunde: "CUM SA FIE LAPTE?"; el, cu vocea mai stinsa: "pai asa scrie"; Tanti Lenuta: "E GEM!!!".
L-am luat de acolo pe curajos sa ne punem niste cafea, sa scape de bataie.

Cafeaua nu merge simpla. Tanti Eugenia se aseaza in farfurie.

Ma simt dublu-zen.

Am energie de la eugenie ca as putea sa invart singur Eforie Nord Eye...

Ne intindem pe jumatate de statiune. Cred ca lenea e de la clatitele cu finetti. Ha-ha, ce gluma buna, auzi, finetti la 4 stele...

Un hotel frumusel si bine pozitionat. Astoria. Un amestec de retro cu modern.

Adica retro:

As fi curios sa aflu: pe cine chemai, si pe cine / ce opreai :) (sper ca nu pe Tanti Lenuta).

Si modern:

Ajungem si in locul unde se face, probabil, cea mai mare investitie din Eforie: Complexul Steaua de Mare.
Privelistea ne relaxeaza.

Motive de foto: parul zapacit de vant, vreme frumoasa, privelisti superbe.

Priveliste:

Leo de pe Titanic si colega.

"Oare facem si noi plaja azi?"

"Oare bem si noi o bere azi?"

Oare....???

Sase, sefa!

Moment de respiro. Hotel Vera.
Punctul de atractie maxima:

"Vino-ncoace inaripato! Nu m-am saturat cu eugenii, a mea esti, mi-e foame!"

"Eu, diseara, aici, bere, plonjon, balaceala..."

Ca de fiecare data, la Hotel Europa urc primul in camera Club de la etajul 11. Ca stiu ca se face coada la pozat.

La pranz mancam. Bai, dar mancam, nu gluma, la Hotel Sirius. Dl. Gelal ne-a bagat in meniu o ciorbita tatarasca, iar la final ne-a umplut cu niste placinte homemade cu carne si branza.
Ne-a pus capac cu baclavale. Na de mai munceste acum.

Dar ne miscam, mai ales cand suntem intampinati cu zambete pe buze la Hotel Fortuna.
Piscina arata apetisant. Trebuie sa revenim musai.

Terminam ziua de vizita cu un hotel bine pozitionat, chiar pe nisip.

Merita 5 minute de relaxare?

Merita!

Final de zi. Multumim Piscinei Vera :)

In seara asta chiar mancam la Cherhanaua Venus.

In loc de aperitiv:

Peruca asta le-as pune-o la toate Tanti Lenutele sa serveasca la mese.

Magnet de frigider:

Hai sa incheiem seara veseli.

Ne retragem usurel catre hotel. Usa este incuiata. Ma simt ca-n tabara.
Usa este decuiata. Intram. Usa este incuiata in spatele nostru. E clar, nu putem scapa.
Noapte buna. Urmeaza 3 zile grele.

Va urma - episodul 2.

Ziua a 4-a.

Unde ramasesem?

A, da. Fusesem la Cherhana. Daca n-am avut somn am continuat seara la o terasa in Down Town Eforie. Eforie Nord, sa fim bine intelesi. Ca la Eforie Sud cred ca se inchid portile de acces dupa ora 22.

La terasa aglomeratie mare. Adica noi, vreo 5 personaje.

Nu ne intindem prea mult. Bine facem. Usa hotelului e oricum inchisa cu cheia. Probabil ca daca mai intarziam putin dormeam pe sezlongurile de la piscina goala. Ni se permite sa intram totusi. Saru'mana tanti receptionera!

Dimineata nu ma mai risc cu Eugenia. Ii mai simt si acum gustul, dupa 24 de ore.
Gasesc clatite. Putin calde de data asta. Sper ca au fost incalzite la microunde si n-a gasit Tanti Lenuta alta modalitate de a le incalzi.

In loc de cafea ne trezim la o mica prezentare. Multumim Marius... ca a fost scurta "sedinta".
Aflam noutatile sezonului din care am retinut ca la Felix o sa apara un Lotus Hotel smecher. Nu credem pana nu vedem. Asteptam invitatia :)

E cam gata cu sudul litoralului. Urmeaza Samba Mamaia.
Ocolim iar podul de la Agigea. De data asta gasim un drum cu asfalt normal, dar care a fost desenat de betivul satului: stanga, dreapta, stanga, dreapta...

Ajunsi in Mamaia incepem vizitele cu primul (odata era primul, acum e inconjurat de altele) hotel de la intrare: Parc.

De la stanga la dreapta:
- primul personaj: "restaurant - bifat; sa notez pe foaie ce mai are ... lift; astea-s fitze de Mamaia, auzi, lift la hotel de 14 etaje; adica stai in club toata noaptea si nu poti urca cateva etaje pe scari?"
- al doilea personaj: "astia nu dau o cafea? cum sa urc 14 etaje pana sus la bar?"
- al treilea personaj: "oare mai prindem putin timp de plaja?"

Miami Beach. Pardon, Mamaia Bici.
Priveliste de pe terasa Hotelului Parc, etajul 14, Sky Bar.

"Cand ma gandesc ca trebuie sa vizitam hoteluri pana acolo departe... Pfiu, ce bun era un armasar de la herghelie sa ma care si pe mine..."

BD la mare. Ce ne recomanda? Vocea si talentul!

Daca soare nu e, macar poza sa fie.

Hotelul Perla, care m-a gazduit de multe ori. Multe Burse de turism au avut loc aici si de multe ori ne-a suportat Crama de la etajul 13 pana la ore inaintate :)

Cine nu-i cuminte e trimis la colt. La coltul oriental.

Hai ca mi-era dor de ceva retro. Cabinele din hotel sunt inca prezente, doar telefoanele lipsesc.

Pentru nostalgici sau suedeze batrane:

Ne miscam incet, dar sigur. Ajungem si la Hotel Victoria.
Ma asez intr-un fotoliu in receptia simpatica si colorata si ma pun pe fotografiat generatia tanara si generatia cu experienta.

Atentie la umezeala.

Eeee, ca sa-i facem in ciuda eugeniei, pranzul il servim la Hotel Tomis. Uite-asa:

Ajungem in nordul statiunii, unde se stie ca aerosolii sunt mai puternici...
"Uite, linia asta din palma ne arata nordul; da, mai departe catre nord vei merge, pana hat departe, in Navodari. Iti mai zic? Hai sa-ti ghicesc unde dormi in seara asta...la Phoenicia. Cum adica cum am ghicit? Mi-au dat astia de la Accent programul infotripului. Daca vrei iti ghicesc si unde ai dormit azinoapte."

"Fato, uite, iti numar pe degete cate hoteluri mai avem de vazut azi. Deci eu nu mai pot, ii bat pe astia."

"Alo? Sefu? Pai unde m-ai trimis? Sa vad 30 de hoteluri pe zi? Hai ca data viitoare facem schimb. Ce zici? diseara e party? Eeee, hai da-le-ncolo de hoteluri, ca-s putine. Mai merg inca zece."

"Cica daca fug sa mai vad niste hoteluri, diseara ma lasa in piscina dupa program...".
"Sssss, sa n-auda nimeni!"

Pe partea cu lacul, Hotel Piccadilly ne pune in dilema. Ce sa alegem?

Alegem pana la urma sa traversam pe partea cealalta, din nou.

"Da, sigur, 2 vapoare cu creveti si unul cu alge. Da, e sigura comanda. Trimite-le in port la Iaki. Mersi.
Hai sa plecam repede ca a gresit unul numarul de telefon."

Ce avem noi aici? Un fotoliu, nu? dar sa vezi ce miauna fotoliul asta cand te asezi pe el.

"Ah, nu mai pot de picioare, ma descalt putin. Auzi fato, dar de ce-am ramas singure?"

Am pierdut sirul hotelurilor vizitate. Dar e usor sa refac ruta: caut pe FB sa vad cine si cand a dat check in peste tot.

Cap de linie azi: Phoenicia Holiday Resort. Ne cazam repede si dam o fuga sa testam piscina. Pe cea interioara, ca e mai calda. De fapt e ciorba. Nu putem sta prea mult. Ne asteapta Hotelul Tomis pentru inca o portie de mancare delicioasa.

Mancarea este fudulie, poza este temelie. Sau nu era asa zicala?

"Viata e "greu", dar cred ca m-as obisnui aici."

Ca sa n-o mai lungim zic doar ca ne-am intors repede de la cina ca sa putem admira privelistea.

Faptele de mai jos nu s-au intamplat niciodata in afara orelor de program. De fapt poza de mai jos este doar in imaginatia noastra. Nici noaptea n-a fost lunga, nici apa din piscina n-a fost calda.

Ziua a 5-a.

In asteptarea prezentarii resortului. Mircea si Iulian ori admirau fetele de la PR, ~~ori se gandeau la balaceala de azi noapte~~; pardon, asta era doar in imaginatia noastra.

Si cum aici nu exista nicio Tanti Lenuta, e clar ca incercau o comunicare cu PR-ul...

Cea mai frumoasa si mai zambitoare echipa de pe litoralul nostru:

Si noul Corp - Phoenicia Luxury:

Rafinament si eleganta: Iulian Magnificul. Sau era Suleyman Magnificul?

Imi aduc aminte ca acum vreo 8 ani, cand incercam sa pozez un hotel, receptionera se ascundea pe sub tejghea, sub nicio forma nu statea la poza.
Acum s-au schimbat vremurile, din fericire :)

Azi e sambata, o zi mai usoara. Primim liber vreo ora sa vedem plaja, slipul si nisipul.

Dar nu stam mult, caci ne asteapta pranzul la Complex Mercur Minerva.
Cred ca au vrut sa ne puna la ingrasat, asa ca fetele fac putina miscare in ... balansoar... :)

In sfarsit e invers. Noi suntem vedetele si suntem fotografiati. O sa aparem in pliantul hotelului la rubrica "turisti fericiti la mare".

Cica Me este baiat si Mi este fata. Vrajeala ieftina. Va zic eu, sunt fete amandoua. Cum de unde stiu?
Pai imi vedeti mainile in poza??

Atmosfera de vacanta. Un agent adevarat trebuie sa simta senzatia, ca sa poate convinge turistul sa vina aici.

Urmeaza iar o pierdere de memorie. Stiu doar ca: autocar-hotel-jos-camera-sus-urmatorul hotel-autocar...

Hai ca sunt rau. Mi-am adus aminte. De aici am fugit la plaja!

Da, stiu, n-am poze. Dar imi pot aduce aminte ce costume de baie aveau colegele drept dovada...

Important e ca apa marii era mai calda ca piscina. Restul sunt amanunte.

Inainte de cina avem o mica dezbatere intre hotelieri si agenti; timpul din pacate este prea scurt si nu ajungem la nicio conlcuzie.

Cristi face o poza cu televizorul. I-am zis sa ia LCD-ul din camera, dar e incapatanat.

A urmat cina festiva.
Petrecere marca "Phoenicia".
Las pozele sa vorbeasca.

Organizatori de info:

Gazdele petrecerii:

Iar organizatori:

Parca groufie ii zice:

Incheiem seara la un club din Mamaia.

Interesant loc. daca nu eram noi sa ne miscam, clubul putea fi confundat cu muzeul figurantilor de ceara.

Ziua a 6-a.

Tristete. S-a terminat infotrip-ul :(

De ceva vreme tot ma gandeam la o plimbare cu bicicleta peste dealurile din jurul Urlatiului.

Ba vremea nu era buna, ba astrele nu se aliniau cum trebuie, cert e ca am tot amanat.

Intr-un final, singurii care reusesc sa ma insoteasca sunt Cristi si Andrei.

Pai hai la drum. Dar nu oricum; nu suntem pro... deci luam trenul pana la Mizil City :)

Din Ploiesti spre Mizil circula Regiotrans-ul. Merg o statie singur in vagonul de ~~posta~~ marfa. Vine nashul sa-mi ia banii: scoate tableta, butoneaza putin si iese biletul dintr-o cutie magica. Daca le dai asa ceva si nashilor de la CFR isi dau demisia...

In gara de Sud se urca si colegii de pedale, care cred ca mergem la plimbare.

Ajungem repede in Mizil Central Station unde ne facem curaj sa pornim la drum.
Aici Cristi isi baga curajul in rucsac.

Nici nu plecam bine si deja primul obiectiv turistic din Mizil ne iese in cale. Da, bisericuta din spate.
Aici stau si ma gandesc pe ce drum sa mergem; pe ala greu sau pe ala si mai greu.

Colegii de drum nu cunosc drumul, deci mergem pe cel mai greu in speranta ca dupa ce-si dau seama ca e naspa nu or sa mai aiba chef sa se intoarca pe ala mai usor :)

Facem opriri dese, doar e weekend, nu ne grabim nicaieri.

Incep sa apara dealurile si viile. Tinem directia catre Calugareni.

Cica ar fi niste urcari frumoase pe la Calugareni. Asa ca ne facem niste poze acum, cat inca mai zambim.

Aici prima urcare incepe sa isi faca simtita prezenta. Eu ma sprijin pe picioare, bicicleta de mine si Andrei de bicicleta. E clar, bicicleta a obosit.

Urmeaza niste serpentine dragute.

Intr-o curba un iepure gras imi taie calea, dar se dovedeste mai rapid ca mine si nu-l prind. Trebuie sa ma mai antrenez.

Lupta de la Calugareni s-a terminat. Ma pun la umbra in asteptarea "plutonului".

Ne hidratam de la o cismea si pornim mai departe catre catararea de la Tataru.

Dar nu inainte de a ne poza cu un ciclist localnic modest. Ce frane pe disc, hidraulice sau furca cu blocaj... Pustiul punea frana cu papucul adibas direct pe cauciuc :)

In Tataru nu panta ne lesina, ci foamea.

"Bai Andrei, fii atent: aici mergem pe langa biciclete; daca ne urcam pe ele si mergem repede nu ne remarca nimeni; daca mergem pe jos zicem ca admiram peisajul... Uite o "peisaj" in spatele meu dupa gard. Pare tanara :)"

Hai ca tocmai cand ziceam sa chem un taxi s-a terminat si urcarea.

Bucurosi ca de aici incepe coborarea, bagam un semigroufie.

Pe coborare prindem ceva viteza si la un moment dat ne apare pe partea dreapta a drumului un monument.
Din pacate si din graba n-am memorat alte detalii.

Dupa coborare ne continuam drumul catre Urlati.
Urmatoarea oprire este la birt. Dupa niste chimicale reci prindem puteri si ne continuam drumul catre Varbila.

Dupa urcarea scurta dar groaznica de la Varbila drumul ne duce prin Nisipoasa, Plopu, Bucov catre casa.

Incheiem cu brio o tura de vreo 63 km cu 3 catarari frumoase.

Din culise mi se striga "huo, data viitoare mergem in parc".

Le trece pana la urmatoarea plimbare :)

Judetul Braila, care este situat in Campia Romana, in partea de sud est a Romaniei, se desfasoara pe o suprafata de 4765,8 kmp.

Ca resedinta administrativa a judetului, orasul Braila este asezat la o distanta de cca 200 de km in partea de nord-est fata de municipiul Bucuresti, reprezentand unul dintre cele mai mari porturi din Romania.

Relieful din zona Brailei, este unul predominant de campie, peisajul municipiului Braila neavand bariere naturale, fiind totodata monoton, aceasta zona beneficiind de cai de transport foarte accesibile, cea mai importanta fiind Dunarea, care transforma localitatea Braila o poarta catre iesirea in lume.

Climatul in aceasta zona este unul specific temperat-continental, cu o temperatura a aerului in cursul anului de cca 11,1 grade celsius, iernile fiind foarte reci si verile uscate.

In localitatea Braila exista si numeroase locuri culturale, cum ar fi:

Muzeul de Etnografie;
Muzeul de Istorie - unul dintre cele mai mari din tara;
Biserica Sfintii Arhangheli;
Casa Memoriala Panait Istrati;
Casa Colectiilor;
Teatrul Maria Filotti;
Biserica Greceasca;
Casa Memoriala Perpessicius;
Mai multe informatii despre locurile culturale puteti gasi la un click distanta.

De asemenea, in Piata Arhanghel din centrul vechi al localitatii, inca din anul 1906, se afla grupul statuar Traian, care a fost ridicat de catre Tache Dimo Pavelescu, sculptor de meserie, in momentul in care au fost impliniti 1800 de ani de la cucerirea Daciei, iar in partea de vest a pietei se gaseste situat inca din anul 1909, Ceasul, care reprezinta un alt obiectiv deosebit de important.

In urma unui studiu asupra originilor Brailei s-a constatat ca aceasta regiune a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri, existand in aceste locuri o gama de vestigii arheologice care ne arata prezenta omului neolitic, inca din anul 5000 i Hr, in localitatea Brailita.

In era noastra, in urma descoperirilor efectuate, se atesta prezenta civilizatiei Sintana de Mures, care este sustinuta de o asezare medievala din secolele X-XI.

La data de 20 ianuarie 1368, datorita ajutorului comercial pentru brasoveni dat de Vladislav Vlaicu, Braila devine o asezare importanta a Tarii Romanesti, cu predilectie din punct de vedere comercial.

Acest oras a fost recunoscut pentru prima data din punct de vedere documentar in urma cu cca 630 ani, in momentul in care Vlaicu I, domnitor al Tarii Romanesti, a permis comerciantilor din Brasov sa-si poata vinde marfa in Braila.

Desi a fost aflata in mai multe randuri sub conducerea turceasca, aceasta asezare a fost supusa asediului pe rand de catre Walerand de Wavrin, in anul 1445, Stefan cel Mare, in anul 1470 care de fapt a si ars-o, si nu in ultimul rand Ioan Voda cel Cumplit, in anul 1547.

In anul 1595 Braila s-a bucurat de eliberarea de sub imperiul otoman de catre domnitorul Mihai Viteazul, acesta construind in oras o biserica cu numele de Sf. Nicolae.

Cea mai infloritoare perioada pentru acest oras este cea care a urmat secolului al XIX-lea, cand au fost efectuate realizari si modificari, infiintandu-se farmacii, spital militar, statie meteo, pavaj si felinare pe strazi, primirea statutului de oras porto-franco, infiintarea unor tipografii, a unei cazarme si a unui teatru, parcul Belvedere, deschiderea unei scoli de fete, a mai multor fabrici, a cailor ferate, a docurilor si a unui gimnaziu.

Dupa ce in tara s-a folosit pentru prima data betonul armat, in anul 1888, au fost introduse, becul electric si tramvaiul.

O dezvoltare puternica o constituie cultura si invatamantul, sistemul bancar, care sunt sustinute in acelasi timp de catre comertul infloritor. Dupa ce Braila a fost ocupata in primul razboi mondial, in anul 1927 se pune talpa Palatului Agricol.

13 fotografii din Salina. Fara vorbe.

Acum vreo 2 saptamani eram in plina vizita pe litoral, in infotrip, umbland de colo-colo sa vedem cu ce ne intampina Marea noastra Neagra si draga.

Asteptari prea mari, legate de statiuni, nu aveam. In afara de ceva lucrari prin Mamaia, in rest nu se auzea de nicio investitie majora. Asa ca la asteptari mici dezamagirea nu avea cum sa apara. Din pacate nici nu am fost surprinsi de ceva noutati.

De fapt si in ochii turistilor, litoralul se imparte in doua: Mamaia si restul statiunilor.
Problema e ca autoritatile locale din sudul litoralului par ca nu sunt interesate de turism. Poate au vreo industrie ascunsa care produce bani si noi nu stim.

As fi putut pune cu copy/paste articolul de acum un an. Inca este de actualitate.

Despre litoralul nostru, de la Vama Veche la Mamaia

Recomand parcurgerea articolului. Randurile de mai jos sunt o simpla completare a acestuia cu noutati (acolo unde este cazul).

Si, ca de obicei, pornim din sud catre nord.

De data asta am ajuns si la Herghelia Mangalia. Duce lipsa de indicatoare, asa ca e binevenita o consultare a hartii inainte de a merge acolo. Intrarea se face din giratoriul de la intrarea in Venus, dinspre Saturn.
Se pot face vizite cu ghid, lectii de calarie, plimbari cu caleasca etc.

Saturn
Aproape nimic nou sub soare. Aceeasi statiune care pare bantuita in extrasezon. In afara de cateva mici exceptii, trebuie umblat bine la personal si la servicii.
Hotelul Cupidon are in plan deschiderea unei piscine in acest an.

Venus
Aici s-au facut ceva investitii in hoteluri, dar am aceeasi dilema in continuare: e statiune ieftina sau statiune cu hoteluri bune si scumpe? Daca ne luam dupa aspectul ei general pare o statiune putin ramasa in urma. Nu stiu sa existe vreo distractie in zona... Tarabe, chioscuri, constructii in paragina...
Totusi, exista niste hoteluri care nu sunt ieftine, dar care atrag turisti pe care mai degraba i-as vedea prin Mamaia.
Ar fi de mentionat:
Hotel Palace, all inclusive, care la sejururile de 7 nopti ofera si o plimbare cu un frumos yacht pe Marea Neagra.
Hotel Melodia, 4 stele; personal tanar, mereu cu zambetul pe buze.
Hotel Inter, renovat anul trecut si clasificat la 5 stele.
Hotel Vulturul, renovat, 3 stele.

Hotel Melodia

Cap Aurora, Jupiter - nu s-a schimbat nimic.

Neptun-Olimp - raman la parerea ca cele 9 hoteluri de maxim 2 stele ale celor doi "Chemical Brothers fruti nashpa fresh" ar trebui confiscate. Au tras statiunea in jos enorm de mult.

Eforie Nord
Se mai intampla si lucruri bune:
Hotelul Vera are deja 3 corpuri si o piscina tocmai buna cand n-ai chef de mers la plaja.
Club Dunarea asigura transportul gratuit la plaja cu microbuzul.
Hotel Fortuna tocmai a inaugurat piscina si au o echipa noua de animatori pentru copii.
Complexul Steaua de Mare ofera servicii de all inclusive.
La Hotel Sirius se mananca niste placinte si baclavale minunate :)

Hotel Fortuna

Mamaia
S-a pus "salvamarul-primarul" pe munca. Statiunea era, inca, un mic santier: faleza noua, sambadrome sau mamaiadrome, pasarele pietonale (fiecare cu o tematica prorpie).

Legat de hoteluri: Hotelul Aurora are o piscina frumusica, Hotelul Majestic a reamenajat gradina interioara si de anul acesta ofera servicii all inclusive; din pacate fara plaja privata.
Cea mai mare investitie este probabil Phoenicia Holiday Resort. Am avut ocazia sa testam piscinele si restaurantul si...ne-a placut. Ramane sa strangem bani pentru concediu :) Sper ca plaja privata va fi ceva mai aranjata in sezon; cam multe scoici pe plaja...

Phoenicia Holiday Resort

PS: tocmai ne-am intors dintr-un weekend in Eforie Nord.
Ne-a gazduit Hotelul Fortuna, unul din putinele hoteluri care incearca sa ofere cat mai multe facilitati turistilor. Cazarea este foarte buna, piscina este nemaipomenit de buna cand nu mai ai chef de mers la plaja.
Noi am prins o zi cu vreme buna si ne-am impartit intre plaja si piscina.

Din pacate a doua zi vremea s-a stricat, dar cu ocazia asta ne-am dat seama ce poti face intr-o zi fara soare:
echipa noua de animatori ii tine pe cei mici ocupati 2 ore dimineata si 3 ore seara, poti merge la micuta sala de fitness, poti juca un biliard, mai dai copiii in leagane, intre doua reprize de ploaie te mai bagi in piscina...

Din pacate cam asta e tot. Primaria nu sprijina hotelierii mai deloc. Cei cu care am discutat au ridicat din umeri cand i-am intrebat ce pot face turistii prin statiune cand e vremea urata. O plimbare pe faleza sub umbrela poate...

Concluzia este ca daca prinzi vreme frumoasa ai un concediu reusit; gasesti un hotel bun, cu servicii bune si ai scapat. Dar daca ai parte de vreme proasta si esti in sudul litoralului sau la un hotel care nu-ti ofera decat "casa si masa" ai cam incurcat-o :)
Te urci in masina si te duci la plimbare.

Drum bun!

Intr-un weekend cu putin soare (nici nu mai stiu cand a fost, ca mai mult ploua de vreo doua luni incoace), beam o cafea si n-aveam idei de plimbare. Cafeaua s-a terminat si ne-am urcat brusc in masina cu directia Cheia. Decat o plimbare in parc, mai bine una la munte, departe de poluare.

In plan aveam niste muguri de brad. De cules. S-au terminat proviziile de sirop de muguri din camara.

Am lasat masina la intrarea pe Valea Berii si am pornit usurel, fara graba, pe drumul forestier ce urca spre Cabana Ciucas.

Tudor, fiind dotat cu propriul aparat foto, ne mai prinde si pe noi doi in poze. Uite asa ma mai aleg si eu cu o poza. Altfel trebuie sa recurg la selfie.

Vremea era promitatoare. Nu aveam de gand sa mergem prea mult, dar nici sa ne intoarcem repede acasa.

Tudor face pauze dese. Incearca sa prinda cu aparatul lui cate un fluture, cate o floare...

L-a prins, dar n-a focalizat aparatul; trebuie sa luam unul mai pro :)

Consultam si busola pentru a fi siguri ca mergem spre nord...

...mai ales ca ne tot oprim. Sa nu pierdem azimutul :)

Apar si primii brazi, iar mugurii proaspeti coloreaza cu verde deschis varfurile crengilor.
Sunt buni la rontait, te feresc de raceala.

Ne abatem putin in dreapta, spre o mica poiana, departe de praful de pe drum.

Trecem puntea peste micul parau si facem un mic picnic.

Tocmai buna pauza. Apa-i rece, dar dorul de joaca in apa e mai puternic.

Si ne-am pus si pe treaba. Cu un ochi la Tudor si cu unul prin preajma sa nu vina vreun urs, ne-am apucat de cules cativa muguri.

Ne-a ajutat si Tudor. Un minut.

Am cules noi ce-am cules, dar asa cum bine zice indicatorul:

Si-am pornit mai sus pe drum.

Ala-i urs?!?!?

Te-am pacalit :)

Sus pe culmi se adunasera cativa nori. Parea ca ne mai lasa cam jumatate de ora uscati.

Desertul are un gust mult mai bun daca-ti susura paraiasul la picioare.

Incepe sa tune. Poza de grup si hai la drum la vale. Ploaia s-a dezlantuit cand mai aveam 50 de metri pana la masina. La fix.

Ajunsi acasa, Mihaela s-a pus pe treaba: mugurii intra in productie.

Si din muguri a iesit chestia asta :)

A doua zi, increzatori in prognoza meteo, am carat bicicletele cu masina la o padure din apropierea Ploiestiului. Am mers lejer vreo 4-5 km. Un nor se vedea la orizont, iar in spate soarele era rege. Dupa primul tunet, am facut cale-ntoarsa. Regele soare disparuse in cateva minute; norul a fost plimbat rapid de vant si ne-am trezit inconjurati de el. Nasol. Noroc ca am facut o poza la inceput. Ca dupa aia n-am mai apucat.

A inceput sa picure. Da-i la vale, dar nu prea tare. Prea multe balti adanci pe drum.
Cand mai aveam 3 km pana la masina s-a pornit potopul. Normal ca gecile de ploaie erau acasa, doar prognoza era favorabila :)
Vazand ca se ingroasa gluma (adica picaturile de ploaie) am facut cu Tudor autostopul pana la marginea satului, de unde am recuperat masina si am pornit prin gropi pline de apa si noroaie sa o culegem pe Mihaela, care ramasese cu bicicletele in padure.
Dupa ce le-am urcat pe masina, urmatoarea grija a fost sa iesim repede de pe drum, mai ales ca de pe deal se scurgeau ape colorate.

Situatia era cam uda:

Data viitoare plecam cu gecile de ploaie dupa noi.
Asta daca nu cumva prognoza zice ca vremea va fi buna :)

Mamaia. Sfarsit de iunie. Teoretic, inceputul de sezon a fost acum aproape o luna. Practic, statiunea pare ca de-abia acum isi da seama ca a venit vara.

E adevarat ca nici vremea nu a tinut cu turistii pana acum, dar nici tarifele mici si nici ofertele speciale din iunie nu au reusit sa convinga turistii sa-si petreaca concediul pe litoral

Dupa o scurta plimbare prin statiune iti dai seama repede ca gradul de ocupare e slab.

Am facut o scurta plimbare in cursul saptamanii. Sigur ca in weekend se mai aglomereaza, dar litoralul nu se poate dezvolta doar pe turism de weekend.

Marti seara. Terasele sunt aproape pustii, 2-3 mese la unele, 4-5 mese cu turisti la cele "aglomerate".
Ospatarii stau ciorchine la intrare, incercand sa agate clientii. Teapa, nu prea au ce sa agate.

Si, cum n-avem ce face, ne luam, eu si Cristi, aparatele foto si plecam la plimbare prin statiune, sa-i luam "pulsul".

Fiind cazati in centru mergem intai sa analizam una din cele trei pasarele nou construite.

Fiecare din cele trei pasarele are o tematica.
Cea din centru, de la Casino este "navodul".

Inca nu era deschisa publicului, dar ne-am descurcat noi cumva. Sa vada si altii cum arata :)

Ne-am continuat plimbarea pe faleza nou amenajata, catre sudul statiunii.

Din loc in loc descoperim cate un loc mai interesant. Bine, pana in sud am gasit un singur loc mai simpatic :)

Era trecut putin de miezul noptii. Se vede, nu?

Am ajuns si la pontonul din dreptul Hotelului Victoria. Am ajuns ca stiam unde e, nu ca l-am fi zarit frumos luminat in plina noapte.
Vreo 4-5 muncitori lucrau la instalatia electrica, la lumina lanternelor :)
Haios. Credeam ca daca nu e gata la 1 mai, macar la 1 iunie sa ai toata infrastructura pusa la punct. Rahat. Probabil mazare fiind ocupat cu d n a -ul a uitat sa aprinda lumina pe ponton. Hai da-i dracu de turisti ca sunt putini. Sa-si ia si ei o lanterna in valiza.

Si daca pontonul doar l-am simtit sub picioare si nu l-am vazut prea bine, atunci macar foto de pe ponton sa avem:

Ne continuam drumul spre sud. Credeam ca am ajuns in Miami.

Faleza pare mai aerisita, aproape pe toata lungimea apare trasata si pista de biciclete. Au aparut si locuri de parcare in plus.

Mai e de lucru si la Piateta Perla, unde se pare ca va fi amenajata o scena si cateva fantani arteziene la nivelul solului.

Dincolo de Radio Vacanta e santier.

In zona Perla am gasit si a doua pasarela, cu tema "yaht".

A doua seara am profitat de balconul camerei de la etajul 5 al hotelului Condor, dupa ce furtuna ne-a gonit de la terasa.

Si am reusit sa prindem cateva fulgere.

Urmatoarea zi, dupa masa, am mai prins o scurta plimbare. De data asta am pornit catre nord.

Si de data asta erau putin turisti.

Plajele frumos amenajate era pustii.

Pontonul vechi aflat intr-o stare trista. Teoretic accesul este restrictionat. Mai bine il demoleaza daca nu vor sau nu se mai poate repara.

Am vrut sa numar turistii. M-am lasat pagubas...

Nimeni in apa, nimeni la post.

Si banana s-a plictisit.

Hopaaa, uite turisti.

Mi-am continuat plimbarea pana la Hotelul Rex aflat intr-o nesfarsita renovare.

Mi-a verificat GPS-ul. Credeam ca am trecut naiba granita si n-am pasaportul la mine...
Welcome to Bora-Bora ?!?! Pe bune?

Si uite-asa am ajuns din intamplare si la a treia pasarela aflata in apropiere de Hotelul Majestic.
Tema: "valuri".

Ora 19.00. Lumea nu e la plaja, nu e pe faleza. E clar, e acasa.

Concluzie: in cursul saptamanii e liniste, nu e aglomerat. Deci pentru cei ce vor putina relaxare, se pare ca acum e perioada propice. Carele alegorice nu au pornit motoarele. Statiunea e putin cam trista...

Nu se simte atmosfera de vacanta. Santierul probabil ca este oprit pe perioada verii, dar din loc in loc muncitorii de-abia s-au apucat de construit terase si beach-bar-uri. Ceva normal la noi.

Au mai ramas doar 2 luni de sezon.

Situatia nu pare roz.

E soare si cald. Dupa atatea ploi e timpul sa recuperam din turele cu bicicleta pe care nu le-am putut face pana acum.

De data asta Cristi face planul si noi doar ne conformam programului. Plimbarea nu e lunga, dar Tudor ramane acasa; inca nu face fata la atata drum.

Planul era sa mergem de la Azuga pe Valea Azugii pana la Cabana Susai, apoi la vale tot in Azuga.

Asta era planul si, uraaa, am reusit sa-l indeplinim.

Ne adunam o mica echipa de 6 pedalatori (eu, Mihaela, Cristi, Geo, Ionut si Traian), unii cu ceva kilometri in picioare anul asta, altii care n-au mai simtit saua sub fund de ceva vreme.

Cica mergem cu trenul, nu ne inghesuim in masina. Adica ne inghesuim in tren, caci la Gara de Vest, dupa ce ne luam, regulamentar, biletele pentru om plus bicicleta, ne dam seama ca softul de emis bilete nu are nicio legatura cu softul din creierul celor care decid cate vagoane sa puna la tren.

Asa ca ramane sa facem treaba romaneste, adica sa asezam bicicletele gramada, alaturi de altele urcate deja din Bucuresti. Bine ca nu mergem prea mult.

Ajunsi in gara Azuga ne pregatim echipamentul. Adica astia mai cu experienta au grija de astia mai mici, cu o mangaiere, cu o vorba buna... "Hai ca poti, nu o sa lesini in primii 15 kilometri, o sa lesini pe la kilometrul 20... etc.". Adica cuvinte de imbarbatare (apropos, la fete de ce se zice tot "imbarbatare"?).

Traversam orasul; de fapt il strabatem pe toata lungimea lui pana la partia de ski.

Eu cu pozatul, Cristi cu filmatul.

De la partia de ski intram pe Valea Azugii si pornim intr-o usoara urcare catre Cabana Susai.

Stiind ca prin zona mai apar si ursii, din cand in cand trimitem o iscoada mai frageda sa verifice. Aceste iscoade, in functie de zgomotele padurii, pot fi coplesite de emotii.

O banana la timpul potrivit face cat ... o mie de calorii.

E pacat sa ne grabim (nu ca am putea) si sa nu captam niste amintiri.

Din cauza vitezei nu reusesc mereu sa surprind ciclistii cum trebuie.

Caldura mare, apa se goleste repede, noroc ca pe drum este un izvor de unde putem reface proviziile.

Ajunsi la Vila Trifoiul ne pozam cu acest bolid al soselelor de aproape 200 de cai putere... Deh, 80 CP de la masina noastra nu ne mai plac :-)

Aaaa, uite, am si eu o poza :)

Doua poze chiar!

De aici mai mergem putin si incepem sa urcam cei 3 km de serpentine.
Daca urci repede, urci repede. Daca urci incet bagi niste selfie.

Mihaela reuseste sa urce mai mult pe bicicleta. Iupiii!

Hai ca si incepatorul Ionut se descurca. "Au fundul, au picioarele" - astea-s amanunte...

Deasupra Vaii Azuga:

"Pana aici a fost cum a fost. De aici stau cu batul pe voi. Hai, bice la deal."

Caldura mare, dar suportabila. Panta devine mai abrupta aproape de Cabana Susai.

Relaxare la cabana. Pardon, la complexul turistic Susai. Cabana era acum multi-multi ani.

Hidratare si check-in.

Dupa pauza binemeritata a urmat mult asteptata coborare pe Valea Limbaselului.
Cativa kilometri buni de coborare fara efort, o pana rezolvata rapid si o racorire in apa rece.

Dupa inca o hidratare cu esenta de hamei la birtul statiunii, am pornit catre gara.
Pana sa vina trenul imi sare in ochi un vechi detaliu de pe cladirea garii:

Din fericire trenul este destul de gol si reusim sa gasim loc si pentru noi si pentru biciclete.

O zi frumoasa, cu o plimbare deloc grea, la finalul careia toata lumea a zis ca ... mai vrea :-)

Ziua a 2-a

Duminica a fost randul lui Tudor sa iasa cu bicicleta si cum restul gastii isi odihnea ~~fundurile~~ picioarele, am plecat cu bicicletele pe masina pana la Cocosesti.

Am pornit in explorarea padurii cu Marian si cu Bogdan.

Cand sunt santuri si mai e si putina urcare e necesar din loc in loc cate un imbold.

Dar bucuria reusitei e mare :-)

O mica oprire la belvederea de la stalp.

Tot prin padure e mai bine, soarele arde rau astazi.

Bogdan, cu ceva experienta, il tot astepta pe Tudor. Cand or mai creste astia mici sa vedem daca ne asteapta si pe noi...

Nici zona asta n-a scapat de explorarea gazelor.

Coborarea pe pietris e destul de dificila. Mai incet, mai o tranta mica, dar pana la urma ajungem jos intregi.

Si un mic filmulet.

Multumim lui Marian pentru poze :)

5 fotografii din Salina Targu Ocna. Fara vorbe.

Weekend-ul trecut a fost unul de plimbare fara bicicleta, dar totusi cu destula miscare fizica. Sambata se anunta ceva ploaie si cum doar eu si cu Tudor am fost liberi, ne-am incercat norocul la o plimbare prin Sinaia.

Zilele acestea se desfasura si Raliul Sinaia: masini, viraje, motoare ambalate... Super, ne place!

Fiind doar noi doi, trenul a fost o solutie buna pentru transport. Varianta asta ne place la amandoi, asa ca sambata pe la ora 9 suntem intr-un Regio catre munte. E foarte gol trenul si avem un compartiment numai pentru noi.

Pe drum incepe sa ploua, dar cand ajungem in Sinaia avem noroc si vremea e placuta, cei cativa stropi de ploaie nici nu ne indeamna sa punem gecile pe noi.

Aleile din jurul parcului sunt transformate in standuri pentru masini.

Trecem prin fata Cazinoului si mergem catre zona de start.

Ne plimbam apoi pana la Manastirea Sinaia si mai urmarim cativa bolizi de cursa pe serpentinele ce urca spre drumul catre Cota 1400.

In jurul pranzului dupa o pauza de pizza mergem si la Expozitia de Trenulete din Gara Sinaia.

Stam mai bine de jumatate de ora, timp in care Tudor analizeaza tot traseul trenuletelor in miniatura.

Intrarea este 7 lei/adult si 5 lei/copil. Taxa foto este 6 lei.

Diorama este interesanta, cu niste detalii simpatice pe care trebuie sa le descoperiti, inclusiv un omulet mic care da cu coasa, sau un wc intr-o curte care din cand in cand isi deschide usa :)

Nelipsitul magnet de lipit pe frigider isi face loc in rucsacul nostru. Pe el este tocmai locomotiva de epoca de langa gara.

Ne-am mai plimbat apoi prin parcul orasului, printre radacini colorate,

sau facand putin sport,

sau pozandu-ne care cum am putut :)

Ne-am mai intors putin in zona de start sa mai ascultam motoarele turate la maxim.

Mini - masina care ii place lui Tudor foarte mult.

In parc mai descoperim si o mica tiroliana, tocmai buna pentru incepatori, sa vada daca le place sau nu.

Seara se termina in cautarea trenului care sa ne duca acasa sa ne odihnim. Maine urmeaza o zi mai grea.

Duminica

Astazi plecam cu masina, deoarece nu avem multe variante de trenuri si nu are rost sa depindem de o ora fixa.
Mergem la Cascada 7 Scari. Nu am mai vizitat-o de cativa ani, iar vestea ca scarile au fost inlocuite cu unele noi ne-a dat curaj sa mergem cu cei mici. Astazi ne insoteste si Miruna, la prima ei tura mai serioasa la munte.

Ajunsi la Dambul Morii (Timisul de Jos) incercam sa parcam masina aproape de bariera de unde incepe traseul marcat. Mare greseala. E plin. Ne intoarcem si o lasam mai jos, aproape de DN1 (chiar langa acesta este o parcare care la primele ore este destul de goala).

Dupa vreo 4 ani in care l-am carat pe Tudor in rucsac, e vremea sa-l dam mai departe pentru noua generatie :)

Plecam catre Cascada pe drumul forestier marcat cu banda galbena. Avem parte de o vreme calda cu soare si fara sanse de ploaie.

Avem destula energie. Sa vedem cat ne tine.

Traseul este destul de aglomerat. Din fericire pana am parcat noi, cele 2 autocare care erau in fata noastra si-au descarcat turistii care au luat un avans considerabil, deci nu sunt sanse mari sa stam la coada prin canion.

Pe traseu sunt cateva zone de popas, iar cand intram mai adanc in padure descoperim si traseul de tiroliana, traseu ce va fi gata prin luna august.

Tiroliana va avea o lungime de peste 2 km, dar va fi formata din mai multe segmente. Practic cobori cateva sute de metri, schimbi cablul si tot asa pana la capat.

Dupa aproximativ o ora ajungem la micul refugiu, unde se plateste si taxa de acces in Canion: 10 lei/adult si 5 lei/copil. Pentru copii se recomanda inchirierea unei casti (5 lei).
Personalul amabil ofera toate informatiile necesare, precum si variantele de intoarcere.

Canionul are o lungime de ~ 230 m si o diferenta de nivel de aproape 60 m. In el se gasesc 10 caderi de apa.
Primele amenajari au fost facute dupa anul 1918 si constau in cateva scari de lemn. Dupa 1930 au fost amenajate 7 scari de lemn, de aici si numele canionului.
Abia in anii 1970-1972 au fost realizate scari metalice (9 de data aceasta) si podete din metal si lemn.
Acestea au rezistat (cu reparatii anuale) pana prin 2003 cand au fost refacute.
Ultima inlocuire completa a fost facuta anul trecut; acum tot sistemul este din otel zincat, care ar trebui sa reziste 40 de ani.

Iarna canionul este inchis datorita ghetii care se formeaza.

Scara cea mai inalta are ~ 14 metri. Miruna a stat in rucsac fara emotii. Emotii am avut eu cu Tudor. De fapt doar eu, Tudor avand curaj maxim :) Am urcat in tandem, eu in spatele lui, dar s-a descurcat fara ajutor.

Scara cea mare a fost mutata putin mai in dreapta si astfel cascada care curge pe langa ea nu te mai uda in timp ce urci. Pe scara veche ajungeai sus destul de ud, mai ales daca debitul apei era crescut.

Cam asa urcam noi in tandem :)

E frumos si singura parere de rau este ca se termina prea repede.

De la iesirea din Canion, cei care nu urca mai departe catre Cabana Piatra Mare se pot intoarce pe 2 variante: una este pe traseul marcat cu punct rosu ce se gaseste in dreapta cum iesim din canion. Se ajunge in 20-30 de minute inapoi la baza cascadei. Daca ati inchiriat o casca e musai sa va intoarceti pe aici.

Noi am ales a doua varianta, in stanga: poteca marcata cu triunghi albastru, ce ne scoate, pe langa Prapastia Ursilor, in Drumul Familial.

Este ceva mai mult de urcat pana la bifurcatie, dar nu e un traseu folosit de majoritatea celor ce coboara inapoi la baza cascadei. Asa ca niste cantece sunt binevenite pentru a da de stire ursilor ca mai umbla si altii prin zona in afara de ei :)

Dupa mai bine de jumatate de ora, poate chiar 45 de minute ajungem la bifurcatie.
Pana aici am carat-o si eu pe Miruna in rucsac, ca uitasem cum e cu atata greutate pe umeri.

De aici avem o coborare de vreo ora, cat sa ne intre picioarele in fund...

Viraje, viraje...

Hmm, la urcare e binevenita. Insa la coborare nici macar Tudor nu simte nevoia sa o foloseasca. Inca rezista.

Dilema?!

"Ce moale si pufos e muschiul asta!"

Cine imi poate spune la ce foloseste instalatia?
Am mai gasit una identica in Ciucas, dar parca avea un furtun destul de gros atasat, care era prins de un copac. Aduna seva din brazi???

Aerul curat si drumul lung isi fac efectul.

Ajungem la Dambul Morii putin obositi. Ne relaxam picioarele in paraiasul rece ca gheata.

Pe bune ca doar aici l-am carat pe umeri :) A rezistat excelent la cele 4 ore de plimbare.

Dupa o lunga perioada in care am mers mai putin prin munti, in drumetii, se pare ca ni s-a redeschis apetitul, mai ales ca Tudor rezista la trasee de cateva ore.

Deci sa facem planuri pentru urmatoarea iesire :)

La vreo 2 saptamani dupa tura prin Canionul 7 Scari, a venit intrebarea lui Tudor: "noi cand mai mergem pe munte? sa facem o drumetie, pe la o cascada sau o cabana...". Mai sa fie, a prins gustul.

Facem planul sa mergem un weekend cu cortul. Ne gandim la varianta campingului din Bran la care am fost si acum un an. Umplem masina cu bagaje si sambata dimineata pornim catre Zarnesti

Din fericire nu prindem aglomeratie pe Valea Prahovei si la Predeal cotim catre Rasnov, apoi, rapid, ajungem in Zarnesti. Am parcat masina in zona izvorului lui Botorog, de unde incepe traseul catre Cabana Curmatura.

La intrarea pe drumul catre Prapastiile Zarnestiului un ranger de la Parcul National informa turistii ca trebuie achitata o taxa modica pentru accesul in parc. La 5 lei de persoana, consideram ca bem o bere mai putin. O nimica toata. De alta parere este un mic grup de drumeti, care, cand aud de taxa, se razgandesc si isi modifica traseul, in speranta ca daca o iau putin prin boscheti si se strecoara printre copaci scapa de vigilenta rangerului. Oooo, da. O bere mai mult diseara. La pet, desigur.

Ne facem plinul cu apa de la izvor si in cateva minute ne facem incalzirea brusc. Parca si panta ne pare mai abrupta de cand nu am mai fost pe aici.

Poteca sinuoasa ne face sa castigam repede altitudine. Dupa ce scapam de primele serpentine urcusul se domoleste putin, urmand apoi sa intram in zona mai stancoasa.

Tudor are energie si urca cu pauze mici si rare :)

Dupa aproximativ o ora iesim din padure in Poiana Zanoaga.
Am tot amanat pranzul, asa ca pauza din poiana e binevenita.

Stam cam un sfert de ora, admirand peisajul, florile si vacutele, care, normal, nu sunt mov ca in reclama.

Tudor ne alearga putin pe poteca ce strabate poiana. E dornic sa vada cabana si ne tot intreaba cum arata.
Ne mai oprim pentru cateva poze, apoi intram in padure pentru ultima bucata de traseu.

In curand zarim si refugiul Salvamont, semn ca pana la cabana mai avem cateva minute.

Intram pe micuta poarta si dam ochii cu Cabana Curmatura. Pare neschimbata, la fel ca acum vreo 10 ani cand am vazut-o ultima data.

Am fact 2 ore si un sfert cu tot cu pauze. Adica Tudor s-a miscat excelent :)

Cabana e plina ochi, bancutele si terasa din fata ei sunt ocupate aproape in totalitate. Turisti sunt si in sala de mese, iar mirosurile care ies din bucatarie indeamna turistii sa faca o coada destul de mare pentru a-si comanda pranzul. Meniul se simte in aer: varza cu carnati, ciorbita in paine si o placinta de ... nu mai conteaza. Placinta s-a terminat si dureaza vreo 20 de minute sa fie gata. Toata coada ofteaza si se pune pe asteptat.

Stam si noi putin sa ne odihnim pe terasa. In scurt timp, dinspre Bucegi par sa se adune niste norisori si incep sa se auda si tunetele. Schimbare de plan: nu mai coboram prin Prapastii, ca e mai lung. Daca incepe ploaia ajungem mai repede pe unde am urcat.

Ne umplem bidoanele cu apa de la izvor si in pas vioi pornim cu gandul la camping.

Ajungem la masina in mai putin de 2 ore. In 10 minute incepe o ploaie torentiala, cu vant puternic.
Vreo 20 de minute a turnat cu galeata si temperatura a scazut simtitor.

Dupa ploaie:

Deja ne gandim daca mai merita sa punem cortul. Macar daca apucam sa-l punem inainte de ploaie.

Ne mai gandim; ajungem in Bran, de la aproape 30 de grade acum sunt cam 15. Ne retragem pentru cina la Vila Bran. Tudor stie ca are un loc de joaca in restaurant, iar noi luam o mica pauza de odihna.

Hotaram sa ramanem peste noapte la bunici, care, intamplator sunt in Predeal.
O decizie buna, caci, dupa ce am plecat din Bran, temperatura a scazut la 11 grade, iar peste noapte au mai fost vreo doua ploi torentiale.

A doua zi dimineata zarim soarele pe geam; s-a incalzit binisor.

Azi avem zi de aventura si relaxare.
Pornim catre Brasov, iar la intrarea in oras facem stanga catre Aventura Parc.
Cu toate ca am ajuns la putin timp dupa deschidere, deja este coada la casierie. Astazi aleg sa merg cu Tudor la traseele de pici (4-7 ani), iar Mihaela sa se catere singura prin copaci :)

O lasam pe Mihaela sa-si ia echipamentul, iar eu cu Tudor mergem la zona de pici. Aici nu e coada. Hamul, casca si manusile se aseaza rapid pe el, urmeaza un scurt instructaj, apoi start pe traseul 1.
Pentru pici sunt 4 trasee, diferite ca dificultate. Interesanta este asigurarea: o data bagata asigurarea pe cablu, aceasta nu mai iese decat la finalul traseului. Practic este ca o sina pe care asigurarea aluneca pana la capat.

Dupa ce a testat traseul 1 de doua ori si a vazut cum sta treaba, Tudor le-a luat la rand si pe celelalte trei.
Timp de 3 ore cat e valabil biletul, s-a plimbat pe traseele 3 si 4. Urmaream tot timpul traseele care erau mai libere, sa nu se faca coada pe platforme.

Am fost vizitati si de Mihaela pe unul din traseele care treceau pe deasupra, reusind sa-i livrez si un bidon de apa, prin aruncarea lui in sus cartre platforma :) Energia capatata au dus-o catre traseul rosu greu, pe care aproape ca l-a parcurs integral din prima. Cica trebuie sa revina ca sa-l duca la bun sfarsit.

Dupa 3 ore oboseala se instaleaza. Pauza de masa, si hai la relaxare la Paradisul Acvatic. Am vrut sa luam bilete pentr 2 ore, dar in weekend nu sunt valabile decat bilete pentru 3 ore sau pentru toata ziua. Atunci 3 ore sa fie.

Aici e fara poze caci a fost "monotonie": inot, scufundare, scufundare, topogan, scufundare, topogan etc...
De cand ia lectii de inot, Tudor adora scufundarile. Si coborarile pe topogan cu mine. Cica cel portocaliu e de dificultate medie. Da, sigur... Pe cel albastru nu ne-am dat ca ziceau ca e dificultate scazuta.

Doar oboseala l-a convins sa plecam. Dar dupa atata miscare, foamea e mare. Si decat sa prindem aglomeratia de 35 km care se anunta pe Valea Prahovei, ne oprim in centrul Brasovului pentru o pizza delicioasa la Pizzeria Roma (parca). Nasol a fost ca in Piata Sfatului era o scena imensa si trupele care cantau faceau sa sara pizza in sus pe farfurie. Dar s-a asezat mai bine.

Din fericire, la ora 22, drumul catre casa s-a eliberat si am scapat de serpentinele de la Cheia.

S-a terminat un weekend in care n-am reusit sa dormim in cort (nici n-am insistat prea mult daca tot am avut varianta de rezerva), dar am avut parte de multa distractie si miscare :)

Google Earth, chef de pedalat, soare, gasca vesela. Reteta perfecta pentru o zi de biciclit pe dealuri. Sau aproape reteta perfecta...

In cursul saptamanii Cristi apuca mousul hotarat si incepe sa traga niste linii pe Google Earth. Eu trag cu coada ochiului si il aprob tacit.

"Uite, pe aici e o vale, un fost rau; pe aici pare drum etc."
"Da, sigur, pare ok; gata, mergem!"

Adica incercam un traseu prin zona dealurilor dintre Urlati si Mizil. Cristi isi aduce aminte de niste zone pe care le-a mai strabatut prin copilarie. Ma rog, doar o parte, ca pe vremea aceea n-avea google, deci trebuia sa o ia la picior prin natura.

In weekend adunam toate bicicletele pe care le-am gasit si gasca de 6 pedalatori e gata (eu, Mihaela, Cristi, Georgiana, Ionut si Andra).

E caldura mare, dar speram ca in zona deluroasa e putin mai racoare.

Ajungem repede "in the village of Fantanele", ala din Prahova. Parcam in centru (probabil) si vreo jumatate de ora pregatim bicicletele: una are roata desumflata, alta o frana blocata. Amanunte, nu ne-ncurcam noi in ele.

Siii, start!

Mergem spre nord, pe asfalt.

Iar in scurta vreme intram pe un drum de pamant. In departare vedem dealurile cu vii. Printre ele trebuie sa mergem noi, pe langa un parau si sa iesim sus pe ele peste cativa kilometri. Teoretic.

Mai facem mici popasuri pentru hidratare. Surse de apa se pare ca nu vom gasi prea curand.

Drumul incepe sa urce incet, apar si vile, dar paraul nu se zareste. Din loc in loc apare cate un ochi de apa cam statut. Paraul e aproape secat.

Incercam sa mergem pe sus, dar drumurile dispar in vegetatia abundenta.

Se pare ca tot prin albia paraului e mai bine.
Sa o numim "Valea lui Ionescu". El a gasit-o pe google earth, el s-o detina.

Drumul e bun pana ... nu mai e bun.
Al naibii google earth asta, nu stie sa zica si el "ba, pe acolo sunt bolovani mari, mergeti prin alta parte.

Asa ca, atunci cand se ingroasa gluma, incepem sa cautam variante pe dealuri.
Plec cu Cristi in recunoastere si, de bucurie ca am gasit un drum bun, bagam si un selfie.

Facem un efort si in 2-3 minute urcam coasta abrupta si suntem pe drum normal.

De acum se pare ca vom avea si ceva viteza.

Sau nu. Drumul prin padure se termina si incepe o mica urcare. Pe gps vedem localitatea Tataru in fata, dar cam departe, iar in stanga Malu Rosu. Care pare destul de aproape.

Apa e pe terminate, iar cele cateva mure gasite ne mai dau putina energie.

Facem un popas si incercam sa gasim drumul catre prima localitate. Vegetatia e cam mare, dar pana la urma Cristi prinde putin semnal la telefon si verifica harta. Decreteaza: "pe aici ma!".
Pana ii culege pe ceilalti, pornesc pe drum, in speranta ca ajung la o surssa de apa sau la o carciuma.

Ajung la sosea lesinat si fara apa :)
Dar, la prima casa, gasesc niste sateni de treaba de la care obtin 2 litri de apa rece cu care cobor dupa restul gastii.
Parca e mai bine acum.

Carciuma nu gasim ca cica e devreme; dupa ora 19.00. Deh, program de mall satesc...

Obositi de la urcare, decidem sa nu mai continuam traseul propus, ci sa coboram cei 9 km pana in Fantanele pe asfalt.

Soseaua este excelenta si vitezele sunt destul de ridicate.
Cica unul din ciclocomputere a aratat 78 km/h. Sper ca nu din cauza caldurii.

Un mic picninc inainte de intrarea in sat ne mai da putere pentru a ajunge la micul magazin din "zona centrala" unde parcasem masinile.

Cu ocazia asta, zona "turistica" Fantanele - Malu Rosu a fost invadata de 6 turisti veseli, la care unii sateni s-au uitat ca la urs.

Si un mic filmulet produs de Spielberg-ul grupului:

PS: fotografiile puteau fi mai bune, dar sunt facute cu un telefon ieftin si bun :)

De multe ori am fost prin Ciucas in ultimii ani, dar pe varf n-am mai ajuns de multa vreme.

Acum avem vreme frumoasa, Tudor are chef de mers prin munti, enregie are pentru cateva ore, deci sa pornim.

Am trecut pe langa intrarea in statiunea Cheia, mergand spre Brasov si in cateva minute am ajuns la intrarea pe Valea Berii. Nu se poate rata intrarea, punctul de reper fiind fabrica de apa.

Ca sa evitam (pe jos) o parte din drumul forestier catre cabana, am urcat cu masina cat am putut. Conform afisului de la intrarea pe drum, masinile cu tractiune 4x2 pot urca pana la fantana Nicolae Ioan unde drumul este mai lat si se poate lasa masina.
Mai departe se recomanda tractiune 4x4. Din ce am vazut, fara un reductor la masina e cam imposibil de urcat.

Noi nu am reusit nici pana la fantana sa urcam. Una din pante avea pamantul cam afanat si nu aveam nicio aderenta. Asa ca masina a ramas intr-o parcare langa drum.

Tudor a urcat in ultima parte alaturi de prietenul sau Stefan, cu o masinuta capabila :)

Iar noi in scurt timp suntem aproape sus.

La cabana nu zabovim prea mult timp.

Nu pierdem timpul si pornim catre varf. Vremea tine cu noi, deci sa profitam.

In spatele cabanei zarim si teleschiul ce e in constructie de ceva vreme. Se amenajeaza si o mica partie de ski in spatele cabanei. Sa vedem cand va fi gata.

Peisajele sunt extraordinare, deci mai putine vorbe:

Cei mici aveau impresia ca suntem la proba de viteza:

Culegatorii de afine :)

Tigaile Mari.

Trecem de Babele la Sfat. Mai avem putin pana pe varf.

Siii, uraaaaa, suntem pe varf.
Cativa nori se aduna, dar nu sunt prea amenintatori.

Aglomeratie pe varf cu turisti israelieni.

Poza cu dovada :)

Coborarea de pe varf am facut-o ocolind Tigaile Mari, mergand spre Saua Tigailor.

Exemplare de oi care se cred ... capre. Negre

S-au gandit ele ca iarba de pe marginea stancii e mai gustoasa. Pana la urma ciobanul a reusit sa le trimita unde le e locul, fara pagube :)

Am ajuns repede in sa, de unde facem stanga catre cabana, pe Muntele Chirusca.

Grabim putin ritmul, caci norii care se aduna nu par prietenosi.

Pana la urma am scapat de ploaie.

De la cabana am pornit cu grija spre masina. Drumul e tare alunecos pe pamant/pietre/nisip...

Exista si varianta transportului cu jeep-ul cabanei, 15 lei/pers./1 cursa.

Dupa ~ 7 ore de la plecare ajungem obositi la masina, dar incantati de traseu.
Pauza de inghetata din Cheia pune punct unei zile excelente.

Destinatia de vacanta - grea alegere. Bine, era mai simplu daca alegeam un all inclusive. Dar nu e genul nostru. Ne plictisim prea repede.

Sa mergem pe o insula in Grecia. Ar fi bine sa luam si bicicletele, dar e mult de urcat si probabil Tudor nu rezista. Altadata. Fara plimbari pe insula cred ca ne plictisim.

Imi zice Cristi ca lui i-a placut in Muntenegru. Pai hai sa ne gandim la varianta asta.

Muntenegru. Are si ceva munti, iar marea e la baza muntilor. Si mai departe? Mai departe hai pe coasta, uite, Croatia e langa...

Si pana la urma au iesit vreo 10 zile de circuit.

Adica am avut asa:

Muntenegru - zona Canionului Tara / Parcul Durmitor.

Apoi am traversat muntii catre litoral ...

... si am ajuns in Budva sa ne balacim.

Am vizitat orase vechi: Budva.

Kotor.

Apoi am plecat mai departe in Croatia sa vedem Dubrovnik-ul.

Si am poposit pe Insula Ciovo sa ne mai odihnim putin.

Am lasat litoralul in urma si am cautat racoarea muntilor in Parcul National Plitvice.

Am trecut prin locul unde a fost inventat deliciosul cremsnit - Samobor, langa Zagreb.

Si in Budapesta ne-am incheiat vacanta.

Detalii in episoadele urmatoare :)

Avand planul facut e timpul sa pornim la drum.

M-am tot gandit ce drum sa alegem la dus, catre Muntenegru. Sa mergem prin Belgrad ar fi frumos, dar nu avem timp sa vizitam orasul si e pacat. Data viitoare.

Pana in zona Canionului Tara e mult de mers intr-o zi. Google maps zice ca e mai scurt pe la Calafat.

Calculez, socotesc si pare o varianta ok sa mergem prin Calafat - Vidin, traversam repede Bulgaria, apoi Serbia prin Paracin - Novi Pazar, urmand apoi sa intram in Muntenegru si sa mergem catre vest spre Parcul Durmitor, pana in statiunea Zabljak.

Urma sa ne bazam pe GPS, dar si pe atlasul rutier, sa nu avem surprize.

Din Ploiesti reusim sa pornim pe la 4.30 dimineata pe drumul Pitesti - Craiova - Calafat.

Drumul de la Craiova la Calafat este in lucru, portiunile proaste si denivelate alternand cu cele cu asfalt proaspat. Noroc ca e dimineata si traficul este redus.

Alimentam la benzinarie la iesirea din tara, apoi ajungem direct la vama.
Avem vreo 2 masini in fata, stam vreo 10 minute, caci una din masini are ceva probleme cu actele si e trasa deoparte.

Vamesul ne intreaba unde mergem, se uita la buletine si ne spune amabil ca taxa de pod se achita 10 metri mai in fata, iar pe dreapta e ghereta cu vinieta de Bulgaria.

27 de lei (podul) si 5 euro (vinieta) mai tarziu am iesit din tara.
Daca ieseam din tara pe la Portile de Fier scapam de aceste 2 taxe. Dar cum drumul e lung, am preferat sa scutim aproape 100 de km si sa traversam Bulgaria intr-o ora.

Drumul prin Bulgaria catre Kula e liber si acceptabil (denivelat, peticit, dar nu de speriat). Facem cam o ora.

La iesirea din Bulgaria avem doar o masina in fata noastra. In rest e pustiu.
Vamesul se uita la documente si ridica bariera.

Intrarea in Serbia o facem prin vama Vrashka Chuka. Numele vine de la muntele aflat in apropiere.

Aici a fost singura vama unde am deschis portbagajul.

Am continuat drumul prin: Zajecar - Paracin.

Intre Paracin si Krusevac am prins si o portiune de autostrada, sub 10 km (atat am mers noi), pe care am platit 50 de eurocenti.
Avand in vedere ca doar traversam Serbia, nu am schimbat dinari; dar autostrada se poate plati in euro.

Drumurile sunt bunicele, dar, avand o limita de viteza de 80 km/h, se merge destul de incet, mai ales ca trec prin toate satele posibile.

Din Krusevac gps-ul ne trimitea catre munti, spre Kapaonik. Dar pe harta erau drumuri secundare si de frica sa nu fie drumuri proaste, am preferat un mic ocol prin Kraljevo.

Daca pana aici drumul a fost anost, de aici incep sa "creasca" muntii si peisajul sa fie mai interesant.

Viteza de deplasare a ramas totusi in jur de 80 km/h, iar orele se scurgeau...

Din pacate ne asemanam cu sarbii si la gunoaiele aruncate pe marginea drumului.

Intr-un final, dupa multe ore, am ajuns la granita cu Muntenegru.

Am iesit rapid din Serbia.

Si la fel de rapid am intrat in Muntenegru.
Si parca de aici incep muntii cei adevarati. Ar fi trebuit sa se numeasca MuntiiNegru, nu Muntenegru.

Urmatoarea oprire: Mojkovac. Facem plinul cu benzina, caci o sa avem de urcat in munti. Aici suntem la poalele lor.

Aha, deci aici se baga in cauciucuri "vazduh". Am mai invatat un cuvant in sarba.

De aici drumul nostru continua catre Zabljak (locul unde vom ramane peste noapte) prin Canionul Tara.

Daca pana acum am avut un drum serpuit, acum incepem urcarea pe serpentine serioase. Parca ne simtim pe drumul Cheia-Brasov, doar ca muntii sunt stancosi si inalti.

Intr-un final zarim de la departare podul peste raul Tara.

Aproape de asfintitul soarelui si dupa multe ore de condus ajungem in acest loc extraordinar.

Suntem in Parcul National Durmitor, unde, pe langa 23 de varfuri de peste 2300 m altitudine, se afla si ~ 82 km ai canionului Tara. Incepand cu anul 1980 acestea se afla in patrimoniul UNESCO.

Canionul raului Tara este al doilea ca marime din lume, dupa Grand Canyon Collorado din SUA si cel mai mare din Europa. Adancimea lui ajunge pana la 1300 de metri.

Podul peste raul Tara a fost inaugurat in 1940 si se gaseste la 172 m deasupra raului, iar lungimea sa este de 365 m. In cel de-al doilea razboi mondial, arcul central al podului a fost aruncat in aer de catre partizanii iugoslavi pentru a impiedica ofensiva fortelor italiene. In 1946 podul a fost reconstruit.

Desi este traversat de masini, turistii il strabat la pas pentru a zari de sus micile barci cu care se face rafting. Bine, barcile sunt mici cand le vezi de sus...

Masinile de teren cara incontinuu turistii dornici de rafting sau de o coborare cu tiroliana peste canion.

Dupa acest popas lung, langa impunatorul canion, e timpul sa parcurgem si ultimii 22 de kilometri pana in Zabljak.
Normal ca tot pe serpentine mergem.. Micul orasel, ce are ~2000 de locuitori, se afla la o altitudine de 1450 m, fiind cel mai inalt oras din Balcani.
Ajungem pe intuneric si incercam sa gasim vila unde avem rezervarea. Gps-ul nu stie sa ne duca exact, asa ca dupa ce-i arat unui localnic adresa si numele vilei, primesc niste explicatii exacte ... in limba sarba, din care am inteles (dupa miscarea mainii) ca trebuie sa merg pe prima strada la dreapta.

Golubović Apartments e gazda pentru noaptea aceasta. Primim un apartament cu living cu bucatarie si dormitor, fiecare cu un pat dublu. La 30 de euro/noapte e o alegere buna.

Cu gazdele ne intelegem prin semne sau in putina engleza pe care o stiu. Ne salveaza o tanara fata, care stie destula engleza pentru a avea o scurta conversatie.
In afara de cei tineri, care stiu destula engleza, cei mai in varsta sunt amabili, dar in sarba :)

Afara s-a lasat racoarea, undeva in jur de 11-12 grade. Racoarea se simte si in camera si pentru scurt timp punem cateva lemne in semineu.

Am ajuns in Zabljak in jurul orei 19.30, dupa 900 km (din care 330 in Romania) si vreo 16 ore. Suntem obositi, dar din ce in ce mai aproape de litoral.

Drumul prin Serbia si Muntenegru are portiuni comparabile cu cele de la noi; zici ca am trecut prin: Valea Oltului, Brasov-Sighisoara, iar urcarea de la tara la Zabljak seamana cu soseaua Sibiu-Paltinis.

Mi-e somn. Mesajul de pe sticla de cola ramane valabil pentru alta data.

Maine plecam spre litoral. Adriatica ne asteapta!

Daca cu o seara inainte era racoare cat sa aprindem cateva lemne in semineu, in dimineata asta soarele ne indeamna la o plimbare scurta prin zona.

Suntem in Parcul National Durmitor, iar pe harta gasesc un traseu scurt prin imprejurimi care nu ar trebui sa ne ia prea mult timp. Cine are mai mult timp are de ales intre: ski, rafting, drumetii, alpinism si ciclism.

O intreb pe gazda noastra cam cat ne ia sa ajungem la unul din lacurile din zona. Eu intreb, dar raspuns primesc in sarba, dar cine stie la ce intrebare. Asa ca arat ceasul de la mana si imi zice (face semne) ca nu facem o ora. Facem jumatate dintr-un deget. Adica jumatate de ora. Hai ca am invatat si sarba. Cu degetul...

Pensiunea la care ne-am cazat.

Statiunea nu este deloc aglomerata in perioada asta. Probabil iarna este mai multa agitatie, cu toate ca pana la partiile de ski trebuie mers cu masina, nefiind accesibile altfel.

Din centrul statiunii urmarim indicatorul catre Crno Jezero, adica Lacul Negru.

Centrul statiunii.

Oficiul Postal

In scurt timp zarim muntii cei inalti.

Selfie in Durmitor

Ajungem aproape de lac si scoatem primii banuti din buzunare: 3 euro/pers., Tudor - gratis.
Suntem intrebati daca avem masina in parcare, probabil mai trebuia inca o taxa. Spre deosebire de Austria, unde anul trecut am platit parcarea doar in vreo 2 locuri in Zell (in rest erau parcari foarte mari si gratuite), aici vom scoate bani pentru parcare peste tot, cu exceptia locurilor unde ne-am cazat.

In schimb este curat, aleea este asfaltata ca nu cumva sa ne murdarim pe bocanci :) si exista si o scurta pista de biciclete.

Cu 1,5 euro luam si o portie de vitamine la pachet.

Dupa 45 de minute de la pensiune (care era in capatul opus al statiunii) am ajuns la Lacul Negru.

Dupa o mica pauza ne intoarcem in statiune, caci azi mai avem si alte opriri in program.
In centru zarim o "pekara" (patiserie) de unde ne aprovizionam pentru o gustare rapida. Turisti multi la pekara: cu cativa euro faci aprovizionarea cu niste placinte sau "strudele" si un iaurt de baut si gata micul dejun. Sau pranzul.

Lasam Zabljak-ul in urma si ne hotaram sa coboram catre canionul Tara, din nou.
Cealalta ruta ar fi fost prin Niksic-Podgorica, dar am vrea sa vedem Canionul Tara inca o data.

Strabatem rapid cei 22 km pana la pod.

Tiroliana cea mare peste canion...

Undeva, jos, o mica barca aluneca usor la vale :)

Mai admiram putin peisajul si ne continuam drumul la vale, catre Mojkovac.
Deodata, pe drumul ce stabate padurea, pe partea dreapta zarim o parcare. Cand ne uitam pe stanga zarim si scopul acesteia:

O apa absolut extraordinara. Raul Tara isi croieste drumul printre stanci.

In scurt timp valea se deschide, semn ca suntem aproape de Mojkovac.

De aici mergem pe drumul european catre Podgorica.

Traversam Podgorica destul de repede; fiind duminica, traficul este foarte redus si dupa ce traversam inca un munte, incepem coborarea catre Cetinje, oras situat intr-o mica vale, la poalele Muntelui Lovcen.

Cetinje, un mic oras fondat prin secolul 15, reprezinta capitala istorica a Muntenegrului. Are o extraordinara valoare istorica si spirituala, caci in timpul dominatiei Imperiului Otoman, Muntenegru era redus la Cetinje si imprejurimile sale. Avand o amplasare strategica naturala a reusit sa-si pastreze independenta, chiar daca era la granita marelui imperiu. Aici se gaseau si ambasadele statelor importante din Europa.

Avand planul facut de acasa, incercam sa urcam in Parcul National Lovcen.
La altitudinea de 1700 de metri se afla un mousoleu si o platforma de unde se poate zari golful Kotor. Daca avem un munte inalt langa noi e musai sa-i facem o vizita.

Gps-ul nu stie sa ne duca pe varf, asa ca ii setez eu un punct pe serpentine. Din pacate n-am ales drumul scurt si mai accesibil. Aveam sa aflam asta in scurt timp.

Am nimerit pe un drum ingust cat o masina si jumatate, numai cu serpentine. Am mers cu ceva emotii, mai ales ca soferii bastinasi coborau cu viteza si in curbe asteptai surpriza de dupa colt...

Si un mic filmulet cu drumul:

Dupa ce am urcat destul, am inceput sa coboram. Ciudat, caci zarim muntele pe care trebuia sa ajungem undeva deasupra noastra. ma resemnez cu greu ca am ratat intrarea catre Lovcen. Drumul pe care mergem coboara catre golful Kotor.

Cand mai aveam putin pana la Kotor ne apare in cale un indicator catre Lovcen National Park.
Eeee, dar ce avem noi in capatul drumului? O bariera. Ok, stiam ca se plateste vreo 3 euro de persoana intrarea. Aici ne cere 2 euro. Scapam mai ieftin?
Si da-i si urca. Si da-i si urca. Daca primul drum a fost lat de o masina si jumatate, asta este lat cat o masina. Normal ca fara parapeti si numai cu serpentine.

Deja imi mai trecuse supararea ca nu nimerisem drumul din prima, cand in dreapta, dupa o curba, Mihaela imi spune ca nu se mai uita pe geam.
Sub noi se intindea maret Golful Kotor:

Suntem vrajiti de peisaj si ne miscam cu greu. Intr-o intersectie ne apare in fata Muntele Lovcen. Este la cateva sute de metri deasupra noastra, dar cica mai avem doar 3 km. Mai sa fie. Dar chiar asa a fost. In cateva minute serpentinele au disparut si am ajuns in varful muntelui.

Parcarea este mica si plina. Lasam masina pe marginea drumului si pornim in explorare.

Suntem la 1675 m altitudine, pe un munte negru. De aici se pare ca vine denumirea Muntenegrului.

Muntele Lovcen este considerat sacru de muntenegreni, reprezentand simbolul si identitatea tarii.
Petar II Petrovic Njegos, poet si conducator al Muntenegrului, a dorit sa fie inmormantat intr-o mica capela situata in varful muntelui. In 1851 i s-a respectat dorinta, dar in primul razboi mondial soldatii imperiului Austro-Ungar au distrus mica capela. Intre 1951 si 1974, a fost ridicat un mousoleu in locul capelei si in final osemintele poetului au fost aduse aici.

Urcam cele 461 de trepte printr-un tunel ce ne scoate pe varful muntelui, Jezerski.

De aici, o mica alee ne conduce catre mausoleu.

Zarim si soseaua pe care am urcat, la baza varfului Stirovnik (1749m).

Iar in departare privim catre Cetinje.

La intrarea in mausoleu descoperim si a doua taxa, cea de 3 euro/pers. de care stiam.
Primim si un ghid scris in mai multe limbi, dar pe care trebuie sa-l predam la iesire.

Pe fereastra mai zarim inca o platforma.

Si descoperim si mormantul poetului.

Dupa ce ne plimbam prin cotloanele mauosleului, iesim catre platforma. Poteca este cam ingusta, fara balustrade si mai bate si vantul. Senzatii tari la altitudine :)

In departare se zareste un colt din Golful Kotor.

Mausoleul vazut din spate.

Si uite asa ziua se apropie de sfarsit. Incepem coborarea catre..., ma rog, la vale.

Intr-o mica intersectie intreb un vanzator ambulant care e drumul mai rapid catre Budva. Nu e cel pe care am urcat, din fericire mai este un drum mult mai lat, cel pe care trebuia sa urcam si care ajunge in Cetinje si care trece prin statiunea Ivanova Korita (1261 m). Probabil gps-ul stie de statiune, dar n-am stiut noi de ea :)

De aici prindem viteza catre Budva, in speranta ca vom ajunge totusi pe lumina.
Dupa alte serpentine (multe, multe serpentine) zarim coastra Adriaticii.

Budva se intinde la picioarele noastre. Privelistea este senzationala, drumul coboara in serpentine de pe muntele inalt catre apa marii.

Dupa vreo 300 km din Zabljak ajungem la Saki Aprtmani, unde vom sta urmatoarele zile.

Tudor se imprieteneste repede cu copii gazdei, chiar daca nu se inteleg in nicio limba, poate doar in "semnaleza".

De maine facem plaja :)

Budva. Plaja. Azi e zi de odihna. Avand ceva kilometri la bord facuti in cele 2 zile, e cazul sa lasam masina sa se odihneasca.

Dupa un mic dejun matinal ne pregatim de o balaceala in Marea Adriatica.

De la hotel coboram pe stradute vreo 10-15 minute pana la plaja. Stiam ca plaje cu nisip sunt putine, asa ca nu ne-am apucat sa le cautam prea mult. Zarim din prima o plaja mai lata si fara sezlonguri si abandonam repede "bagajul", fugind in apa.

Ma rog, n-am fugit ca erau pietricele, am mers incet :)
Apa are cam 25 de grade, tocmai buna pentru joaca.

De pe plaja facem un tur cu aparatul foto imprejur.

In departare zarim si orasul vechi.

Am facut si o scurta plimbare pe promenada de langa plaja; am vazut ca sezlongurile nu erau ocupate decat intr-o proportie destul de mica; majoritatea prefera sa stea cu prosopul pe nisip/pietricele. Preturile la terase cam ca la noi, la Mamaia, iar 2 sezlonguri si o umbrela erau 10 euro.
O umbrela in zona fara sezlonguri costa 3 euro. Dupa ora 11 soarele incepea sa arda mai rau, dar erau multi turisti care de-abia la ora asta veneau la plaja.

Parasailing-ul are succes; barcile fac ture incontinuu.

Apa Marii Adriatice este mai sarata decat apa Marii Negre. Ochelarii lui Tudor isi fac treaba si prefera sa faca mici scufundari in pauzele in care nu incercam sa-l invatam sa inoate.

Zarim si soseaua pe care am venit cu o seara inainte.

Dupa un pranz rapid pe promenada statiunii, ne intoarcem la hotel sa schimbam bagajul.
Dupa masa avem in program excursia cu barca. Saki, proprietarul hotelului, are si o barcuta cu care ne-a promis ca ne plimba vreo 3 ore pe mare.

Nu mergem singuri la locul de intalnire: Djule si Adi ne insotesc, bucurosi de o plimbare si o balaceala, tocmai bune pe o vreme calduroasa cu vreo 32 de grade.

Suntem putin mai in sud de zona in care am facut plaja dimineata, iar aici aglomeratia este mai mare, dar si plaja mai ingusta.

Micul ponton la care asteptam sa vina barca era folosit ca platforma de sarituri.

Intr-un final apare si Saki, dar barcuta se incapataneaza sa ajunga la ponton; vrea o pauza. Dupa vreo 2 minute motorul reporneste si suntem gata de aventura.

Cele cateva valuri ne leagana mica barcuta, dar Mihaela se "ancoreaza" bine de marginea ei.

Tudor avanseaza repede la gradul de capitan.

Mergem de-a lungul tarmului, in sud, inspre Insula Sveti Stefan.

In lipsa plajelor cu nisip, fiecare se descurca cum poate: sarituri in apa...

...sau plaja de unul singur.

Sper ca a prins o caracatita pe marimea armei.

Zarim in departare insula pe care o vom vedea de jur imprejur.

O terasa la care se ajunge doar cu barca. Sau inotand pana la ea :)

Capitanul Saki ne plimba printre stanci ivite brusc din mare.

Plaja insulei care e foarte "aglomerata". Se zice ca sezlongurile ajung si la 70 de euro/zi.

Dar la cat costa un sejur pe aici si la ce vedete vin nu cred ca e o problema pretul sezlongului.

Micul sat fortificat a fost construit prin secolul 15, ca aparare impotriva turcilor. De la 12 familii s-a ajuns pe la 1800 la 400 de locuitori.
Sub conducerea lui Tito, incepand cu 1954 insula a inceput sa fie transormata in statiune, devenind cel mai luxos hotel/resort. Dupa destramarea Yugoslaviei, insula a intrat intr-un declin profund, fiind revitalizata incepand cu 2007 cand a fost preluata de investitori in turismul de lux. Accesul pe insula este permis doar clientilor sai, neputand fi vizitata altfel.

Urmatoarea oprire o facem langa o stanca pe care se poate urca usor, tocmai buna pentru sarituri. Ma rog, pentru cine are curaj sa sara si stie sa inoate bine.

Djule si Adi fac cateva sarituri...

... in timp ce eu cu Tudor ne balacim pe langa barca. Noroc ca e langa mal :)

Apoi ne continuam plimbarea catre insula Sveti Nikola. Insula are cateva plaje accesibile doar cu barca.
E cea mai mare insula a Muntenegrului, avand 2 km lungime si o inaltime de 121 m. Mai este denumita si Hawaii-ul Budvei.

Dar noi am venit sa vedem micuta grota.

Si sa mai vedem un spectacol de sarituri :)

Saki, capitan si fotograf :)

Soarele incepe sa apuna si pornim usurel catre portul din orasul vechi.

La bord e veselie maxima, cu doi capitani priceputi.

Si cu mateloti de nadejde.

Suntem debarcati in portul din orasul vechi, unde zarim niste "nave spatiale".

De aici facem o plimbare pe faleza, printre terase cochete si mici bucati de plaja.

Seara se incheie pe terasa hotelului, in harmalaie de copii feiriciti.

Maine plaja si plimbare prin orase vechi...

Inca o zi de plaja si relaxare. Relaxare dimineata, ca dupa masa avem de gand sa ne plimbam putin prin zona.

Dupa o balaceala in care Tudor reuseste sa renunte la vesta si sa inoate singur (pe sub apa, nu la suprafata cum ma chinuiam eu sa-l invat...) facem planul sa vizitam orasul vechi.

Luam un pranz rapid pe faleza, unde cu vreo 7-8 euro ne potolim foamea, apoi dam o fuga rapida la hotel sa ne luam "echipamentul" de plimbare.

Inainte de plecarea in concediu citisem pe undeva ca Budva e un fel de Mamaia de la noi, agitata si aglomerata. Din fericire nu e deloc sufocanta precum Mamaia in varf de sezon. Sau poate ca si oamenii sunt ... altfel.

Dupa ce ajungem in port zarim si intrarea in Stari Grad. Cand planificam concediul am zarit pe harta Stari Grad si aici si in Kotor, dar si in Dubrovnik. Nu intelegeam de ce sunt atatea localitati cu numele asta; parea dubios, asa ca google translate mi-a zis ca Stari Grad inseamna ... Orasul Vechi. Ce m-am pacalit :)

Destul de pustiu la orele dupa-amiezii. Probabil multi erau la plaja si la ora asta (cei care veneau la 11-12 la plaja; si nu erau putini). Seara cred ca e o atmosfera extraordinara.

Avantajul stradutelor inguste este ca ... au ceva umbra :)
E destul de cald si cum dam de soare ne molesim.

Stradutele sunt inguste si intortocheate, incat ai impresia ca esti intr-un labirint. Dar, daca nu te grabesti, poti sa te ratacesti de buna voie cat timp vrei si apoi sa te relaxezi la una din terasele sau cafenelele aflate in micile piete.

Orasul are o vechime de ~2500 de ani. Unii istorici sustin ca acest petic de pamant a fost initial o insula care, in timp, s-a unit cu tarmul printr-o fasie de nisip. In secolul 15 au aparut fortificatiile care inconjoara orasul. Zidurile, dar si o parte din detaliile cladirilor, au o arhitectura venetiana.
Orasul a suferit in urma celor doua cutremure dezastruoase, unul in secolul 17, iar al doilea mai recent, in anul 1979. Acesta a avut o intensitate de 7 grade si, din 400 de cladiri, doar 8 au ramas in picioare.Tot orasul a fost reconstruit in 8 ani.

Citadela - o extraordinara si impunatoare fortareata a Adriaticii - acum un loc excelent pentru piese de teatru.

Doua maimutici :)

Din pacate n-am mai avut energie sa revenim si seara in Stari Grad, dar... o lasam pe altadata :)

Dupa amiaza avem in plan sa mergem sa vedem si Golful Kotor, cu al sau Stari Grad, dar si cetatea din varful dealului de deasupra golfului.

Din Old Town Budva avem ceva de mers pana la hotel. Lesinati de caldura luam un taxi ca sa mai pastram din energie pentru mai tarziu.

Pana in Kotor avem cam 20-25 km. Ma iau dupa gps si in loc sa mergem pe drumul de coasta, intram pe serpentine, sa traversam peste munte. Mda, nu mai mersesem de 2 zile prin munti...

Ajungem repede si gasim parcare chiar in fata intrarii in orasul vechi. "Ieftin", doar 0,9 euro/ora. Dar mai central decat parcarea asta nu se putea. Suntem in fata uneia din cele 3 porti ale fortificatiei: Sea Gate. Iar pe fundal zarim zidurile vechii fortarete ce urca pe munte sus, tot mai sus...

Golful Kotor a fost considerat cel mai sudic fiord al Europei, dar se pare ca nu este un fiord, ci un golf in care apa marii a patruns peste vaile raurilor ce se scurgeau de pe muntii ce inconjoara golful.
Desi are 28 de km lungime si un tarm de 107 km, o mica stramtoare de 300 de metri ofera posibilitatea de a traversa golful cu ferryboat-ul.

Chiar in fata intrarii in Stari Grad este un infopoint de unde primim o harta gratuita.

Orasul vechi este inconjurat de un zid construit in timpul Republicii Venetiene; de altfel, toate cladirile au arhitectura tipica acelei perioade.
Se afla la poalele dealului Sf. Ioan, nu departe de Muntele Lovcen, pe care l-am urcat in prima zi cand am ajuns in zona.
Orasul este in patrimoniul Unesco, avand bine conservate istoria, cultura si traditiile. Este considerat cel mai bine conservat oras medieval din zona mediteraneeana.
Harta e binevenita daca sunteti in cautarea monumentelor, muzeelor si bisericilor. Biserici care sunt din belsug; practic, unde gasesti o piata in labirintul de strazi inguste, acolo vei gasi si o biserica. Sau o cafenea :)

Dupa ce soarele mai coboara si nu mai dogoreste asa rau, folosim harta pentru a gasi iesirea catre zidurile vechii cetati.
Se vede in varful dealului cetatea. Avem doar 1350 de trepte de urcat.
Ne facem provizii de apa, platim intrarea, mai bine zis iesirea din oras 3 euro/pers. si da-i si urca :)

La Cetatea Sf. Ioan, aflata in varful dealului, se ajunge dupa aproximativ o ora de urcat; depinde de antrenament; sunt 1350 de trepte, iar cetatea se afla la 280 de metri altitudine deasupra golfului.

Taxatoarea de la care primim bon fiscal si un pliant cu harta traseului:

Vorbele sunt de prisos; practic te opresti sa savurezi peisajul la fiecare 10 metri urcati :)

Church of Our Lady of Health

Din loc in loc cate un vanzator ambulant ne ofera apa rece la 1 euro sau 2 euro o sticla mica. In oras era 1 euro o sticla de 1,5 litri, dar efortul lor de a cara lazile frigorifice pe atatea scari justifica pretul.

Unul din vanzatori ne aude vorbind si ne intreaba daca suntem din Romania. Stam putin la taclale si aflam ca in tinerete a vizitat Timisoara, Craiova, Cluj, Mamaia, Delta. La final ne ureaza "drum bun si la revedere" :)

Urcarea pana in varf ne-a luat cam 1 ora si un sfert. Dar cu pauze de foto si de odihna.
Pe harta, traseul are portiuni colorate diferit: sigure, periculoase si foarte riscante.
Cele riscante nu prea mai au parapeti, zidurile fiind prabusite, dar nu e ceva de speriat. Doar copiii trebuie tinuti aproape.

Pe traseu apare cate un marcaj discret, un punct rosu. Neavand alte variante de parcurs nu prea il bagi in seama. Dar, la un moment dat, apare langa o mica "fereastra". Citisem pe undeva ca se poate trece pe acolo si intradevar, dupa fereastra era o poteca ce mergea pana la o mica biserica din piatra, veche de peste 1000 de ani.

La coborare ne-am mai plimbat putin prin orasul vechi. Toate stradutele acelea mici, cu terase avand cateva masute, cu muzicanti, creeaza o atmosfera aparte de care iti vine greu sa te desparti. Cred ca daca te cazezi in interiorul cetatii ai parte de o experienta foarte placuta, mai ales ca vechiul oras nu este foarte aglomerat asa cum este, de exemplu, Dubrovnikul.

Drumul catre Budva il facem tot peste munte si avem parte de o priveliste extraordinara cand ajungem deasupra orasului.

Seara se incheie pe terasa hotelului, savurand un macrou pe gratar.
"Saki, ai prins macroul azi?"
"Nu; azi n-am prins nimic; am avut ghinion; am avut fete in barca" :))))

E ultima seara la Saki. Ne pare rau ca plecam si ca n-am mai stat o noapte sau doua in plus, pentru ca mai aveam ce face prin zona.
Dar de maine ne asteapta si alte frumuseti in drumul nostru.

Astazi plecam din Budva. De-abia ne obisnuisem aici, dar calatoru-i calator. Mergem catre nord, de-a lungul coastei dalmate, catre Croatia.

Pana la Parcul National Plitvice e distanta destul de mare, dar nu ne grabim, ci vom mai face o oprire pe drum, dupa Split, pe Insula Ciovo.

Asta inseamna ca mai avem timp sa ne oprim pe ici pe colo.

Din Budva plecam cam tarziu, pe la ora 10. Drumul catre Golful Kotor il facem pe coasta, nu peste munti ca in ziua precedenta.

Pentru a merge catre Croatia sunt doua variante: soseaua care merge pe marginea golfului (varianta lunga si frumoasa) sau traversarea cu ferry a unei stramtori de vreo 300 de metri (varianta rapida - ferry circula cam la 15 minute pe timpul sezonului).

Noi am ales prima varianta, pentru ca nu ne grabeam prea tare si voiam sa vedem golful din toate unghiurile.
Din pacate in sensul asta de mers sunt putine parcari pe marginea drumului, iar linia continua nu te lasa sa parchezi langa mare. Daca excursia se face in sens invers, se pot face opriri mult mai dese.

De aici nu mai avem prea mult si iesim din Muntenegru. Iesim destul de repede si ne indreptam catre intrarea in Croatia. Aici dam de o coada mare care se misca greu de tot. Vama nici nu se vede, lumea coboara din masini si merge pe jos, urmand sa astepte soferii direct in vama.

Stam in total o ora si jumatate. Se intra in UE si vamesii sunt tare zelosi cand vad masini cu numere de Albania sau alte tari care lor nu le prezinta incredere. La noi a mers repede: "Aaaa, UE. Go!".

Atunci sa nu mai pierdem timpul si hai fuga catre Dubrovnik. M-am documentat inainte pe net si se pare ca e nasol cu parcarea. Adica ori o lasi departe de centrul vechi si o lasi mai ieftin, ori parchezi in centru mai scump. Mai era varianta de a o lasa pe marginea drumului, deasupra orasului, dar am zis sa nu riscam sa ne trezim cu roata blocata, cu toate ca erau multe maisni parcate asa.

Dubrovnik vazut de sus, de pe soseaua de coasta.

Dupa doua tentative esuate de a intra in niste parcari de langa centrul istoric, am mai dat un ocol prin oras pana la garajul subteran. E destul de usor de gasit, sunt indicatoare catre garaj in toate intersectiile.
E una din variantele scumpe, 25 de kuna/ora (cam 13 lei). Dar e una din variantele la care poti gasi locuri mereu si se poate plati si cu cardul. In euro nu se poate.

Intrarea in parcarea subterana.

De aici, pe niste scari inguste am coborat catre Stari Grad. Langa intrarea in oras am gasit si un fast food cu sandwich-uri si pizza, acceptabil ca pret si destul de "fast" :)
Cu foamea potolita si cu 2 ore la dispozitie, am pornit in explorarea vechii cetati.

Nu mai scriu despre istoria cetatii (mi-e putin lene acum si e mai bine sa o descoperiti la fata locului). E un fel de Kotor, dar la o scara mai mare si de vreo 2-3 ori mai aglomerata. Peste tot e agitatie, turisti galagiosi, dar are si ea un farmec deosebit. La un moment dat zarim si telecabina ce urca pe muntele de vis-a-vis. Eeeh, data viitoare luam si telecabina :)

Dupa o plimbare caniculara ne odihnim si ne racorim cu apa de la fantana si cu o inghetata.

Apropos de inghetata: o cupa de inghetata era... cativa kuna, nu mai stiu exact. I-am zis vanzatorului ca vreau o cupa si mi-a pus doua. Bai zic, asta nu stie engleza, dar daca ii arat un deget si el pune doua e ciudat... Mai repetam comanda pentru a doua inghetata si surpriza, la fel. Si la a treia inghetata, eu cer o cupa si el imi da doua. La pret de una. Hmmm, ciudat. Seara repetam faza la o terasa. Dar despre asta putin mai jos.

Acum trebuie sa urcam scarile pe care le-am coborat de la garaj. Si e cald, foarte cald. Ajungem la timp pentru a ne incadra in cele 2 ore de parcare. Pentru plata cu cardul trebuia mers la un ghiseu, dar langa lift aveau un parcometru care mi-a inghitit repede 50 de kuna cash. Hai mai departe.

Dar nu inainte de a mai face o poza de sus, catre cetate.

Urmam drumul de coasta si stam cu ochii cascati la mare, insule, porturi...

Ajungem si la granita cu Bosnia si Hertegovina, care in urma divizarii Iugoslaviei, a primit si ea o bucata de plaja. Adica au impartit Croatia in doua. Si uite asa acum iesim din Croatia, intram in Bosnia, iesim din Bosnia si reintram in Croatia. Pentru fasia asta de 8 km am facut in tara extindere de carte verde la masina, ca sa nu avem surprize.

Nici macar nu ne-au verificat actele masinii, doar s-au uitat la pasapoarte (buletine) si au zis "go". La iesire, vamesul se juca pe telefon si am stat jumatate de minut cu actele intinse. A vazut UE pe acte si din nou "go".

Reintrati in Croatia am incercat sa mergem pe drumul de coasta cat mai mult, pentru a ne bucra de peisaj si pentru a evita autostrada.

Cazarea o avem undeva dupa Split si, la un moment dat, din cauza unei neintelegeri a gps-ului si a hartii ne-am urcat pe autostrada. Pana la urma nu a fost rau, deoarece am scutit timp, find destul de tarziu.

La iesire de pe autostrada la Split am platit 48 kuna (putin peste 6 euro). Taxatorul nu a vrut euro (ciudat), dar a mers cu cardul fara probleme.

Tinta noastra finala de azi este Insula Ciovo, langa Trogir, un oras vechi superb.
Ne bazam pe Gps pentru ca stradutele sunt mici si intortocheate la prima vedere. Insula este legata de tarm prin 2 poduri: unul ce duce in orasul vechi, iar de aici urmatorul pod ne traverseaza pe insula. Pana la urma vedem ca e un drum principal care serpuieste pe insula, iar noi trebuie sa ajungem in partea de jos (Okrug Gornji).

Un "virati brusc la dreapta", intr-o zona in care stradutele erau una dupa alta, m-a pacalit si in loc sa merg pe o strada normala, am intrat pe o alee cat o masina. Dar am iesit in fata vilei Katarina unde eram asteptati.

Ne cazam, primim o harta de la receptie si niste indicatii si plecam pe malul marii in cautarea unei terase.

Trecem pe langa micul port in care se odihneau barcutele si din care porneau taxi-boat-urile catre orasul vechi. Avand in vedere ca in orasul vechi nu se poate intra cu masina si locuri de parcare se gasesc doar in parcarea de pe tarm (cam 1 euro/ora), o varianta buna de deplasare o reprezinta barcile-taxi. Un drum e 20 kuna/pers. (2,6 euro). Probabil cu taxi-masina e mai ieftin, dar n-are acelasi farmec.

Am gasit o terasa care sa mai aiba si mancare la ora asta si aici am avut parte din nou de dilema cu portia dubla (ca la inghetata). Am comandat o portie mica de cevapi (mici) - adica 5 bucati (sau "5 pcs." asa cum zicea pe meniu). Surpriza, am primit 10 ?!?! Care-i treaba? Bine ca n-am cerut portie mare, de 10 cevapi...

Cu burta linistita, dar obositi dupa drum, pornim incet pe langa plaja, catre vila. Cu Tudor in brate, care nu a mai rezistat :)

Maine avem o zi mai usoara.

2014.MAI.20-25.Infotrip litoral, episodul 1, momente vesele.

2014.MAI.20-25.Infotrip litoral, episodul 2. Alte momente vesele.

2014.MAI.18. Cu bicicleta in lupta la Calugareni

Braila, jud. Braila

Salina Slanic Prahova - foto

2014.IUNIE Litoralul romanesc. Nimic nou sub soare?

Despre litoralul nostru, de la Vama Veche la Mamaia

2014.IUNIE.08 Plimbare pe Valea Berii

2014.IUNIE.26. Prin Mamaia, la inceput de sezon

2014.IULIE.5-6 Weekend pe 2 roti

Salina targu Ocna - foto

2014.IULIE.19-20 O zi prin Sinaia si o tura la Canionul 7 Scari

2014.AUGUST.02 O drumetie la Cabana Curmatura si aventura la ... Aventura Parc

2014.AUGUST.09 Cu bicicleta prin Prahova: Fantanele - Malu Rosu

2014.AUGUST.15 Varful Ciucas, prin Valea Berii

2014.AUGUST. Vacanta prin Peninsula Balcanica

2014.AUGUST.23. Vacanta: catre Muntenegru si Canionul Tara

2014.AUGUST.24. Vacanta: de la Parcul National Durmitor, prin Parcul National Lovcen, pana la Budva

2014.AUGUST.25. Vacanta: La plaja in Budva si o plimbare cu barcuta pe mare

2014.AUGUST.26. Vacanta: Budva si Golful Kotor

2014.AUGUST.27. Vacanta: Dubrovnik si Insula Ciovo