foto: George Vasiliu

foto: George Vasiliu

După "doar" 3 ore și jumătate și cam 10 km, ne-am întors obosiți la hotel.

În următoarea zi, în drumul nostru către Bansko, am facut un popas la Mănăstirea Rila.
Aflată pe valea râului Rilska, mănăstirea este una din cele mai importante monumente din Bulgaria, fiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.


Mănăstirea a fost înființată de Sfântul Ioan de Rila, un călugăr ce trăia în locuri pustii și izolate, înainte de a se stabili în Munții Rila. Datorită minunilor ce le săvârșea pentru a-i ajuta pe oameni, a fost înconjurat de numeroși ucenici ce au ridicat o tabără în jurul grotei în care acesta trăia. Astfel a apărut Mănăstirea Rila (în secolul X).

Sfântul Ioan de Rila este considerat sfântul patron al bulgarilor.



Banya
Înainte de a intra în Bansko, ne abatem câtiva km în direcție opusă, pentru o surpriză locală.
O simpatică "babushka", împreună cu două mai "tinerele", ne introduc în tradițiile și folclorul local.



Și ca să simți tradiția, trebuie să faci parte din ea: cu puțin "rakya"începi să înțelegi și limba bulgară și faci ce ți se spune. Chiar te însori pentru vreo oră..,


Sau te faci "casnic"și ajuți la bucătărie.






În jurul orașului vechi apar construcțiile care au dezvoltat stațiunea, de-o parte și de alta a râului.



Există o problemă majoră, în special în weekend și în vacanțe: coada la gondolă. Se poate aștepta și până la 2 ore la urcare, iar micii întreprinzători cu microbuze sunt dornici să te ducă până la stația de sus pentru vreo 10 leva. Există zvonuri că s-ar dori construcția unei noi gondole, dar ecologiștii întârzie puțin proiectul.



Următoarea destinație: Pamporovo.
Dar până să ajungem acolo, facem un mic popas la Lacul Dospat.



Atracția zilei a fost Peștera "Gâtul Diavolului".



Legenda peșterii este legată de Orfeu..., dar cel mai bine este să o ascultați spusă de ghid. Deci, dacă aveți drum spre sudul Bulgariei, opriți-vă să vizitați această peșteră.


După coborârea prin tunelul de intrare săpat manual se ajunge în imensa sală principală.

Suntem în Sala Tunetului: râul, ce intră prin partea de sus a peșterii, formează cea mai înaltă cascadă de sub pământ din întreaga Peninsulă Balcanică; 42 m.

După 400 m de la intrare, apa dispare printr-un tunel adânc de 150 m într-o altă galerie. Se spune că tot ce intră în peșteră, purtat de râu, nu iese afară niciodată.


Partea mai "dificilă" o reprezintă scările înalte și abrupte, nerecomandate celor cu rău de înălțime :)

Ieșirea din peșteră se face într-un mic canion, de la care se coboară pe o potecă, apoi pe drum până la intrarea în peșteră.


Pamporovo
În penultima zi am descoperit ultima stațiune de schi importantă a Bulgariei, Pamporovo.
Suntem în Munții Rodopi, ce se întind în sudul Bulgariei.

Este una din cele mai vechi stațiuni, nu foarte mare, cu doar 37 km de pârtii. Nu părea deloc aglomerată, cu toate că una din pârtii era închisă pentru un concurs, iar vacanța elevilor bulgari era în toi.

Stațiunea se află la o altitudine de 1650 m, sub Vârful Snezhanka.



Ne-am bucurat de o urcare cu telescaunul pe vârful Snezhanka, ghidul nostru fiind Dl. Pamporov, urmașul celor ce au deținut cândva această zonă în care este acum stațiunea.


Din fericire am putut urca și în turnul Snezhanka, la 2082 m deasupra mării. În zilele cu vizibilitate bună, de aici se poate vedea Marea Egee.






Finalul zilei ne găsește în stațiunea Devin, stațiune cunsocută pentru apele minerale și cele termale.
Este un orășel micuț, rămas puțin în urma stațiunilor moderne, cu câteva hoteluri puțin supraapreciate la clasificare.

Un tur de oraș durează cam o oră și jumătate, incluzând și o urcare pe străzile înguste, până aproape de vârful dealului, pentru o perspectivă de ansamblu.

cred că e un fel de "casa de cultură a sindicatelor" de la noi :)

Primăria cu "cârciumă".

Infotripul se termină cu un peisaj de poveste, așa cum ar fi trebuit să ne întâmpine toate stațiunile montane ale Bulgariei: cu zăpadă din belșug.


Din fericire, reușim să nu rămânem împotmoliți pe drum și ajungem acasă cu dorința de a ne întoarce cândva să încercăm pârtiile cu schiurile în picioare :)

Al treilea sezon de ski, pentru noi, este unul cu puțină zăpadă. Dacă în anii trecuți nu ne puneam problema cantității de zăpadă, de data aceasta am stat cu prognoza meteo deschisă zilnic.

La Poiana Brașov era ceva zăpadă, dar ba e aglomerat, ba apar pietrele după-masă; s-au chinuit administratorii să producă zăpadă artificială, au reușit, dar fără ajutor "de sus", nu sunt condiții cum am vrea noi. La Sinaia e loterie dacă iți stabilești vacanța din timp: dacă bate vântul, te uiți pe geam toată vacanța.


Așadar, am ales o variantă nici prea scumpă, nici prea departe de casă, dar cu zăpadă din belșug: Bansko.

Ora 5 la Ploiesti - ora 14 la Bansko.

Am găsit o cazare decentă, la vreo 300 m de gondolă, pentru 5 nopți, gândindu-ne că 4 zile de schi ne ajung.

Drumul prin Bulgaria a fost ok, liber chiar, fără poliție la pândă; asfaltul nu e cel mai grozav pe drumurile naționale, dar autostrada de după Sofia, compensează întârzierea.

Astfel, pe la ora 14 eram deja la Bansko, mergând apoi la gondolă să ne luăm skipass-urile pentru a doua zi, evitând cozile de dimineață.
Pentru skipass de minim 4 zile se fac fotografii la casierie, deci e musai să fie toată lumea prezentă.

Cea mai neplăcută experiență era dimineața, la prima urcare cu gondola: cu toate că la 8.30 ne aducea shuttle-ul de la hotel la gondolă (aceasta fiind și ora de pornire a instalației), mai puțin de 40 de minute nu am stat la coadă. Maximul a fost de 1 oră. Bineînțeles că erau "biznismenii" locali prezenți cu microbuze, gata să te urce la stația de sus a gondolei pentru doar 10 leva de persoană. Dar, timpul pierdut pe drum și costul nu reprezentau un avantaj prea mare, așa că foarte puțini renunțau la coadă.


Din 4 zile de schiat, primele 2 zile au fost cu vreme extraordinar de frumoasă.
Am luat-o la vale de la 2500 de m, altitudinea maximă a domeniului schiabil. Am combinat pârtiile în funcție de cât de aglomerat era la telescaune, oprindu-ne unde era coada mai mică.

Zăpadă din belșug la 2500 m.

Ultimele două zile le-am prins cu vreme mai proastă, cu vânt puternic în partea de sus. Din acest motiv, instalațiile au fost închise progresiv, rămânând, în afară de gondolă, vreo 2 telescaune deschise și 2 teleschiuri. În ultima zi, vântul s-a mai potolit și au reușit sa mai pornească încă un telescaun.


Problema mare erau cozile care se formau la instalațiile deschise, ce nu prea erau în stare să facă față fluxului de schiori. Și, din fericire, vacanța bulgarilor fusese cu o săptămână înainte, altfel jumătate de zi stăteai la cozi.


De la stația de sus a gondolei, instalațiile se împrăștiau pe munte și dacă vremea era ok, nu se mai făceau cozi.


Relaxarea de seară în Queen's Pub, cu muzică în surdină, fără fum și cu mâncare bună:





Dacă inițial ziceam că 4 zile de schi ne ajung, la final simțeam că ar mai merge vreo două :)


Data viitoare stăm mai mult!

Băile Herculane - Morile de apă de la Rudăria - 

- Cascada Bigăr - Satul Ineleț - 

- Orșova - Cazanele Dunării

Băile Herculane
O stațiune ruinată. Asta îmi venea în minte când mă gândeam la Herculane. O stațiune în care lumea e "obligată" să meargă pentru tratament.

Dar în câteva zile mi-am schimbat părerea. Am descoperit o stațiune care vrea sa renască. Să-și scuture mantia urâtă care s-a așternut peste ea de prea mulți ani, după așa zise privatizări și "strategii" făcute de dinozaurii vechi din turism, care numai turism nu au vrut să facă, care după ce și-au umplut buzunarele, au lăsat în urmă ziduri crăpate și geamuri sparte.

Când te gândești la Băile Herculane, te gândești la tratament. Dar, poate nu ai nevoie. Și atunci nu trebuie să o eviți. Trebuie să o descoperi.

Vrei istorie? Găsești la Herculane.
Vrei natură, peisaje? Găsești din plin. Cade muntele pe tine aici.
Vrei să faci drumeții? Ai de unde să alegi.
Vrei revigorare, SPA și relaxare? Hai la Herculane!


Asociația ProTurism Herculane ne-a invitat un weekend, în aprilie, să vedem cu ochii noștri că lucrurile încep să se miște în micuța stațiune, că există oameni care se implică și care vor să readucă înapoi farmecul pierdut al stațiunii. Vor să facă din nou cunoscute și apreciate apele termale și, împreună cu acestea, frumusețea împrejurimilor.

Am fost pentru prima dată la Herculane. Dar acum aștept să mă întorc într-o vacanță, pentru că mai sunt lucruri de descoperit aici. Să fiu turist in țara mea.


Hotelul Afrodita
"Tabăra de bază" am stabilit-o la Hotel Afrodita, care ne-a făcut șederea tare plăcută. O echipă tânără, cu zâmbetul pe buze, care te face să uiți că ești într-o stațiune balneo.
După o zi plină, te așezi în balcon, te uiți la munții din fața ta, la cât sunt de impunători și te hotărăști cu greu să cobori la SPA.

Odată ajuns acolo, nu regreți: te așteaptă o piscină, jacuzzi-uri, saună, masaje și tot ce mai e nevoie pentru un "refresh".

Cu bateriile încărcate, ești pregătit de o noua zi.


Băile Herculane - stațiunea imperială
Având cu noi un ghid ce iubește toată această zona, pe Florin Arjocu, ziua noastră a fost una plină până seara. Am zis până seara? De fapt a fost plină până la miezul nopții; dar asta aveam să aflăm târziu, tare târziu...




Am luat stațiunea la pas, printre izvoare sulfuroase și băi în aer liber, pe lângă Băile Imperiale Austriece, pe la statuia lui Hercules, apoi pe drumul roman până la Hotelul Roman, în al cărui interior descoperim Băile Imperiale Romane.




Herculane a apărut acum 2 milenii, în anul 102, când Împăratul Traian a pus bazele stațiunii.
Romanii au înțeles potențialul tămăduitor al apelor termale și sulfuroase, când, în urma unor lupte, caii răniți si bolnavi, se însănătoșau foarte repede după ce erau lasați liberi pe malurile Cernei.



După retragerea armatei romane a început declinul băilor, deși ele au fost folosite în continuare.
După 1736 începe reconstrucția băilor de către grănicerii bănățeni, stațiunea devenind "cea mai frumoasă stațiune de pe continent", așa cum spunea Împăratul Austro-Ungariei, Franz Iosef. Împărăteasa Elisabeta (Sisi) era îndrăgostită de stațiune, venind aici de cinci ori, după ce a descoperit binefacerile izvoarelor.



Morile de apă de la Rudăria
Urmând șoseaua de la Herculane către Anina, ne abatem la un moment dat spre stânga, către comuna Eftimie Murgu (denumită până în 1970 "Rudăria").
Din centrul localității urmărim indicatorul ce ne trimite la ieșirea din sat, pe malul râului Rudăria.


Aici descoperim cel mai mare complex de mori de apă (complex mulinologic) din sudul Europei. Mergând către Cheile Rudăriei, descoperim 22 de mori de apă, restaurate sub patronajul Muzeului Astra din Sibiu. Ele sunt folosite încă la măcinat, o moară fiind gospodărită de 15-20 de familii din sat.







Cascada Bigăr
Autocarul ne duce cale de câțiva km înspre Anina, iar, la un moment dat, pe partea stângă a drumului, chiar în dreptul Paralelei 45, descoperim Cascada Bigăr.
Nu puteți rata locul: sunt mașini parcate peste tot. Unde e cascada? Ne apropiem de parapetul drumului și o găsim lângă râul Miniș, frumoasă, dar micuță. Totuși, e cochetă.

Toată lumea încearcă să coboare printre copaci, pe o potecă abruptă, cât mai aproape de râu.
Cei ce reușesc, au ocazia să o pozeze artistic, așa cum apare în fotografiile care au făcut-o celebră.
Mușchiul pe care curge și forma ei o fac frumoasa. Nu e ceva extraordinar, dar este frumoasă.


După achitarea taxei de vizitare de 5 lei, se poate merge către Izbucul Bigăr, de unde ies la suprafață apele cascadei. Poteca stâncoasă ce ajunge la izbuc se continuă cu o punte de lemn de la capătul căreia se poate urca până la gura grotei cu același nume.





Satul Ineleț

Întorși la Herculane spre seară, Florin ne propune, celor ce încă mai avem energie, să vizităm unul din satele "de deasupra norilor". Satul Ineleț, la care putem ajunge urcând pe o potecă de munte și pe câteva scări de lemn prinse de stâncă. Ne strângem zece aventurieri.

Urmăm șoseaua către Baia de Aramă și după vreo 20 km găsim pe partea stângă un mic panou ce ne arată drumul către sate. Trecem puntea peste Cerna și începem urcușul pe versantul muntelui, în serpentine scurte, dar abrupte.




După vreo 20 de minute ajungem la baza scărilor; am câștigat destul de multă altitudine față de firul văii, unde de-abia mai zărim șoseaua.
Câțiva turiști coboară pe scări, un bun prilej pentru noi de a ne odihni câteva minute, înainte de asaltul scărilor de lemn.
Ne luăm inima în dinți și începem asaltul scărilor prinse de stâncile calcaroase. Avem 4 scări, în total având cam 100 m lungime. În jos ne uităm mai rar, dar ce nu face drumețul pentru o poză :)








Scăpați de grija amețitoare, ne continuăm urcușul pe poteca șerpuitoare. Ieșim într-un final din pădure, pe culme, unde ne odihnim la troița ce ne iese în cale.




Rugăciunile de pe panourile de lemn pe care le-am întâlnit până aici ne-au ajutat: în zare îl vedem pe Nea Luca, ieșit la o "mică" plimbare, în întâmpinarea noastră.

E semn bun, căci din poiană ajungem direct la biserică și cimitir, dar Nea Luca, cu poveștile sale, alungă întunericul ce ne-nconjoară.

Ne poftește la el acasă. Dar zice că nu-i grabă, că mai avem "puțin" de mers. Și ne mai arată vreo 2 case pe versantul de peste valea adânca ce se cască în apropierea noastră. Le zărim cu greu printre copaci și căpițe de fân. Greu de crezut că mai sunt locuitori pe acolo.


Iată și școala!


- Păi cine vine aici la școala, Nea Luca?
- D-apăi, avem 4 copii la școală.
- Și învățătoarea?
- Păi și ea vine tot pe scările agățate de stâncă, pe care le-ați urcat, că face naveta.
- În fiecare zi?
- Eeee, le mai dă și pauză.

Școala a fost electrificată cu ajutorul Asociației "Free Miorița", care a adus panourile solare necesare.
De altfel, doar câteva case din cele aproape 100 câte mai sunt pe dealuri (în cele 4 sate), au panouri solare.
În rest, lampa cu gaz își face treaba în continuare.


După vreo jumătate de oră, poposim în curte la gazda noastră. E târziu, suntem obosiți și ne este foame. Gazdele se apucă de bucătarit, mirosuri "ucigătoare" vin dinspre bucătărie, iar rachiul de fructe ne dă drumul la povești care mai de care mai vesele.


Tentația de a rămâne peste noapte e mare, dar cum nu avem semnal la telefon să anunțăm colegii, o lăsăm pe altădată.


Îi promitem gazdei că ne vom întoarce, într-o zi de vară, să lenevim printre pășuni si căpițe de fân.

Coborâm vreo trei sferturi de oră, la lumina lanternelor, ieșind cu vreo 2 km în aval de locul unde am parcat mașinile; urmează o plimbare pe șoseaua pustie, la lumina lunii.


Cazanele Dunării

Ultima zi la Herculane. Autocarul ne poartă prin Orșova, Eșelnița, până ajungem la chipul lui Decebal de pe Dunăre; de aici vom închiria bărcuțe și șalupe pentru o croazieră de aproape 2 ore.




Pornim din Cazanele Mici, cu povești la bord spuse de căpitanul bărcii, trecem pe lângă Mănăstirea Mraconia și pe lângă Golful Dubova, urmând ca după intrarea în Cazanele Mari să facem o mică debarcare la Peștera Veterani.







După 10-15 minute așteptăm la ponton bărcuța să ne continue plimbarea catre Pestera Ponicova; aici, bărcile mai înguste pot intra cam 10 m în interiorul peșterii. Aceasta se poate vizita, dar intrând din sens opus, dinspre șoseaua de peste munte.






Cele 3 zile de plimbări au luat sfârșit. Am văzut multe, dar încă mai avem de vizitat prin zonă destule lucruri frumoase. De-asta zic că trebuie să mai venim pe aici. Poate la toamnă.