![]()
Daca cu o seara inainte era racoare cat sa aprindem cateva lemne in semineu, in dimineata asta soarele ne indeamna la o plimbare scurta prin zona.
Suntem in Parcul National Durmitor, iar pe harta gasesc un traseu scurt prin imprejurimi care nu ar trebui sa ne ia prea mult timp. Cine are mai mult timp are de ales intre: ski, rafting, drumetii, alpinism si ciclism.
O intreb pe gazda noastra cam cat ne ia sa ajungem la unul din lacurile din zona. Eu intreb, dar raspuns primesc in sarba, dar cine stie la ce intrebare. Asa ca arat ceasul de la mana si imi zice (face semne) ca nu facem o ora. Facem jumatate dintr-un deget. Adica jumatate de ora. Hai ca am invatat si sarba. Cu degetul...
![]() |
| Pensiunea la care ne-am cazat. |
Statiunea nu este deloc aglomerata in perioada asta. Probabil iarna este mai multa agitatie, cu toate ca pana la partiile de ski trebuie mers cu masina, nefiind accesibile altfel.
Din centrul statiunii urmarim indicatorul catre Crno Jezero, adica Lacul Negru.
![]() |
| Centrul statiunii. |
![]() |
| Oficiul Postal |
In scurt timp zarim muntii cei inalti.
![]() |
| Selfie in Durmitor |
Ajungem aproape de lac si scoatem primii banuti din buzunare: 3 euro/pers., Tudor - gratis.
Suntem intrebati daca avem masina in parcare, probabil mai trebuia inca o taxa. Spre deosebire de Austria, unde anul trecut am platit parcarea doar in vreo 2 locuri in Zell (in rest erau parcari foarte mari si gratuite), aici vom scoate bani pentru parcare peste tot, cu exceptia locurilor unde ne-am cazat.
In schimb este curat, aleea este asfaltata ca nu cumva sa ne murdarim pe bocanci :) si exista si o scurta pista de biciclete.
Cu 1,5 euro luam si o portie de vitamine la pachet.
Dupa 45 de minute de la pensiune (care era in capatul opus al statiunii) am ajuns la Lacul Negru.
Dupa o mica pauza ne intoarcem in statiune, caci azi mai avem si alte opriri in program.
In centru zarim o "pekara" (patiserie) de unde ne aprovizionam pentru o gustare rapida. Turisti multi la pekara: cu cativa euro faci aprovizionarea cu niste placinte sau "strudele" si un iaurt de baut si gata micul dejun. Sau pranzul.
Lasam Zabljak-ul in urma si ne hotaram sa coboram catre canionul Tara, din nou.
Cealalta ruta ar fi fost prin Niksic-Podgorica, dar am vrea sa vedem Canionul Tara inca o data.
Strabatem rapid cei 22 km pana la pod.
Tiroliana cea mare peste canion...
Undeva, jos, o mica barca aluneca usor la vale :)
Mai admiram putin peisajul si ne continuam drumul la vale, catre Mojkovac.
Deodata, pe drumul ce stabate padurea, pe partea dreapta zarim o parcare. Cand ne uitam pe stanga zarim si scopul acesteia:
O apa absolut extraordinara. Raul Tara isi croieste drumul printre stanci.
In scurt timp valea se deschide, semn ca suntem aproape de Mojkovac.
De aici mergem pe drumul european catre Podgorica.
Traversam Podgorica destul de repede; fiind duminica, traficul este foarte redus si dupa ce traversam inca un munte, incepem coborarea catre Cetinje, oras situat intr-o mica vale, la poalele Muntelui Lovcen.
Cetinje, un mic oras fondat prin secolul 15, reprezinta capitala istorica a Muntenegrului. Are o extraordinara valoare istorica si spirituala, caci in timpul dominatiei Imperiului Otoman, Muntenegru era redus la Cetinje si imprejurimile sale. Avand o amplasare strategica naturala a reusit sa-si pastreze independenta, chiar daca era la granita marelui imperiu. Aici se gaseau si ambasadele statelor importante din Europa.
Avand planul facut de acasa, incercam sa urcam in Parcul National Lovcen.
La altitudinea de 1700 de metri se afla un mousoleu si o platforma de unde se poate zari golful Kotor. Daca avem un munte inalt langa noi e musai sa-i facem o vizita.
Gps-ul nu stie sa ne duca pe varf, asa ca ii setez eu un punct pe serpentine. Din pacate n-am ales drumul scurt si mai accesibil. Aveam sa aflam asta in scurt timp.
Am nimerit pe un drum ingust cat o masina si jumatate, numai cu serpentine. Am mers cu ceva emotii, mai ales ca soferii bastinasi coborau cu viteza si in curbe asteptai surpriza de dupa colt...
Si un mic filmulet cu drumul:
Dupa ce am urcat destul, am inceput sa coboram. Ciudat, caci zarim muntele pe care trebuia sa ajungem undeva deasupra noastra. ma resemnez cu greu ca am ratat intrarea catre Lovcen. Drumul pe care mergem coboara catre golful Kotor.
Cand mai aveam putin pana la Kotor ne apare in cale un indicator catre Lovcen National Park.
Eeee, dar ce avem noi in capatul drumului? O bariera. Ok, stiam ca se plateste vreo 3 euro de persoana intrarea. Aici ne cere 2 euro. Scapam mai ieftin?
Si da-i si urca. Si da-i si urca. Daca primul drum a fost lat de o masina si jumatate, asta este lat cat o masina. Normal ca fara parapeti si numai cu serpentine.
Deja imi mai trecuse supararea ca nu nimerisem drumul din prima, cand in dreapta, dupa o curba, Mihaela imi spune ca nu se mai uita pe geam.
Sub noi se intindea maret Golful Kotor:
Suntem vrajiti de peisaj si ne miscam cu greu. Intr-o intersectie ne apare in fata Muntele Lovcen. Este la cateva sute de metri deasupra noastra, dar cica mai avem doar 3 km. Mai sa fie. Dar chiar asa a fost. In cateva minute serpentinele au disparut si am ajuns in varful muntelui.
Parcarea este mica si plina. Lasam masina pe marginea drumului si pornim in explorare.
Suntem la 1675 m altitudine, pe un munte negru. De aici se pare ca vine denumirea Muntenegrului.
Muntele Lovcen este considerat sacru de muntenegreni, reprezentand simbolul si identitatea tarii.
Petar II Petrovic Njegos, poet si conducator al Muntenegrului, a dorit sa fie inmormantat intr-o mica capela situata in varful muntelui. In 1851 i s-a respectat dorinta, dar in primul razboi mondial soldatii imperiului Austro-Ungar au distrus mica capela. Intre 1951 si 1974, a fost ridicat un mousoleu in locul capelei si in final osemintele poetului au fost aduse aici.
Urcam cele 461 de trepte printr-un tunel ce ne scoate pe varful muntelui, Jezerski.
De aici, o mica alee ne conduce catre mausoleu.
Zarim si soseaua pe care am urcat, la baza varfului Stirovnik (1749m).
Iar in departare privim catre Cetinje.
La intrarea in mausoleu descoperim si a doua taxa, cea de 3 euro/pers. de care stiam.
Primim si un ghid scris in mai multe limbi, dar pe care trebuie sa-l predam la iesire.
Pe fereastra mai zarim inca o platforma.
Si descoperim si mormantul poetului.
Dupa ce ne plimbam prin cotloanele mauosleului, iesim catre platforma. Poteca este cam ingusta, fara balustrade si mai bate si vantul. Senzatii tari la altitudine :)
In departare se zareste un colt din Golful Kotor.
Mausoleul vazut din spate.
Si uite asa ziua se apropie de sfarsit. Incepem coborarea catre..., ma rog, la vale.
Intr-o mica intersectie intreb un vanzator ambulant care e drumul mai rapid catre Budva. Nu e cel pe care am urcat, din fericire mai este un drum mult mai lat, cel pe care trebuia sa urcam si care ajunge in Cetinje si care trece prin statiunea Ivanova Korita (1261 m). Probabil gps-ul stie de statiune, dar n-am stiut noi de ea :)
De aici prindem viteza catre Budva, in speranta ca vom ajunge totusi pe lumina.
Dupa alte serpentine (multe, multe serpentine) zarim coastra Adriaticii.
Budva se intinde la picioarele noastre. Privelistea este senzationala, drumul coboara in serpentine de pe muntele inalt catre apa marii.
Dupa vreo 300 km din Zabljak ajungem la
Saki Aprtmani, unde vom sta urmatoarele zile.
Tudor se imprieteneste repede cu copii gazdei, chiar daca nu se inteleg in nicio limba, poate doar in "semnaleza".
De maine facem plaja :)
Destinatia de vacanta - grea alegere. Bine, era mai simplu daca alegeam un all inclusive. Dar nu e genul nostru. Ne plictisim prea repede.
